Și în acest an, campania de depunere a cererilor pentru subvenții europene stârnește mari nemulțumiri în rândul țăranilor. Funcție de localitatea de domiciliu, oamenii au fost repartizați să-și depună cererile la unul din cele opt centre locale ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava. Cum vin de la distanțe destul de mari, majoritatea cu autobuzul, oamenii ajung la prima oră la centrul local, deși unii sunt programați la prânz.
Pe de altă parte, nici ora la care sunt programați oamenii nu este respectată întotdeauna.
Problemele apar deoarece unii potențiali beneficiari nu au asupra lor dovada unui cont bancar valid sau acte necesare înscrierii.
Țăranii cer ca lucrătorii agenției să vină în comunele lor, la primărie, și să le ia cererile, scutindu-i astfel de un drum lung și costisitor.
Nemulțumirile oamenilor
Ieri, la centrul local Suceava, situat în cartierul Obcini, pe holurile strâmte ale clădirii erau în jur de 30 de oameni, majoritatea în vârstă. Dispersați în fața mai multor uși, funcție de comuna din care provin, aceștia nu mai aveau răbdare să-și depună cererile.
„Am fost programat pentru azi, la ora 8.30. Până la ora asta (n.r., era deja ora 11.00), abia au intrat doi oameni. Pierdem sigur toată ziua aici”, se plângea Vasile Burdan, din Hânțești. Nemulțumirile veneau din partea tuturor. „Am fost programat la 11.00, dar uitați ce de lume e înaintea mea. Am venit de la 8.00, că atunci este autobuzul, și sper să intru și eu până la urmă”, a povestit nemulțumit un alt vârstnic din Hânțești, Adrian Bundă.
În vârstă de 78 de ani, Savel Bejenaru, din comuna Fântânele, stătea și el deja de două ore și jumătate pe la uși. Însoțit de o rudă care l-a adus la Suceava cu mașina, omul era programat să depună cererea la 8.30. La ora 11.00, încă aștepta la coadă.
Pentru evitarea statului la coadă, conducerea APIA Suceava le recomandă oamenilor să respecte strict ziua și ora la care sunt programați. Cea mai mare aglomerație se înregistrează la centrele locale din Suceava și Fălticeni.
Pentru ce depun cereri țăranii
Perioada de înscrieri pentru accesarea subvențiilor de la UE pentru 2008 a fost demarată la începutul săptămânii trecute. Dintre cei 5.978 de oameni programați în prima săptămână pentru a veni la centrele locale și a depune cererile, doar 4.312 s-au prezentat cu documentele necesare și au cereri înregistrate, restul urmând a fi reprogramați la o dată ulterioară.
Oamenii sunt foarte dezamăgiți deoarece subvențiile de la UE pentru anul 2007, care ar fi trebuit să ajungă la ei în luna septembrie a anului trecut, nu au fost primite nici până astăzi.
Pentru anul trecut, subvenția de la UE pentru fiecare hectar de teren agricol cultivat va fi de 50 de euro. Doar țăranii care au terenuri în zona de munte sunt mai norocoși, în cazul lor subvenția la hectar fiind de 100 de euro.