Ordonanța de Urgență privind migrația primarilor a fost adoptată de Guvern



OUG care permite migrația aleșilor locali pentru 45 de zile fără ca aceștia să-și piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern, informează Mediafax. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul ședinței Guvernului, că își asumă OUG privind migrația primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând și că termenul în care aleșii locali își pot alege partidul va fi de 45 de zile.”Trebuie să deblocăm activitatea autorităților locale și mai trebuie să facem și un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toți aleșii locali din România în 2012 au fost aleși USL, cu Crin Antonescu și cu Victor Ponta lângă ei, și azi s-au trezit pedeliști, cu Blaga și Iohannis”, a spus Victor Ponta.El a precizat că își asumă Ordonanța de Urgență și că în aceasta va fi stipulat un termen de 45 de zile, în care aleșii locali vor avea posibilitatea să își aleagă partidul fără să își piardă mandatul.Inițial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleșii locali să-și poată alege partidul.



Recomandări