Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituționalitate ale unor prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 privind taxa de poluare.
Judecătorii CC au luat în considerare faptul că OUG 50/2008 a suferit modificări care sunt în acord cu cerințele Uniunii Europene .
Anterior, CC respinsese ca inadmisibile sesizările de neconstituționalitate a OUG 50/2008, iar prin decizia de miercuri Curtea a progresat, considerând că reclamațiile ulterioare înregistrate sunt neîntemeiate.
Decizia Curții de miercuri urmează a fi motivată și publicată în Monitorul Oficial.
„Taxa de poluare introdusă de România, impusă mașinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislației Uniunii Europene. Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare, n.r.) are efectul de a descuraja importul și punerea în circulație a mașinilor second-hand cumpărate în alte state membre”, a decis, în 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg (CJUE).
Taxa de primă înmatriculare încalcă legislația Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea mașinilor second-hand din alte state pe teritoriul României, arată Curtea de Justiție a Comunităților Europene, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanțe românești.
Punctul de vedere al CJUE a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judeca un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală.
Procesul judecat de Tribunalul Sibiu a fost intentat de un român pe nume Tatu, care și-a cumpărat, în iulie 2008, o mașină second-hand din Germania, cu prețul de 6.600 de lei. Vehiculul avea o capacitate cilindrică de 2.155 de centimetri cubi și standard de poluare Euro 2, fiind fabricat în 1997, an în care a și fost înscris în Germania.
Pentru a-și putea înmatricula mașina în România, bărbatul a trebuit să plătească o taxă de poluare de 7.595 de lei. Întrucât a considerat că taxa este contrară normelor europene, bărbatul a căutat să-și recupereze banii. El și-a susținut acțiunea în instanță pe aceea că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu și celorlalte mașini second-hand deja înregistrate în România și revândute.
Magistrații sibieni au vrut să afle de la Curtea de la Luxemburg dacă taxa contravine sau nu legislației europene.
La întrebarea Tribunalului Sibiu, CJUE a afirmat că legislația europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de proveniență autohtonă. „Această interdicție caută să garanteze neutralitatea totală a sistemului intern de taxe din punct de vedere al concurenței între produsele autohtone și cele importate”, explică CJUE
Deși constată că sistemul de taxare introdus de România nu face vreo diferență explicită între statutul mașinilor în funcție de proveniența lor sau de naționalitatea proprietarului, nefiind astfel o discriminare directă, CJUE apreciază că taxa poate fi discrimnatorie indirect, având în vedere efectele pe care le produce.
„Curtea apreciază că legislația românească în această materie are ca efect faptul că vehiculele second-hand importate, cu o vechime considerabilă, sunt taxate cu până la 30 la sută din valoarea lor – chiar dacă este aplicată o reducere însemnată la taxă ca urmare a scăderii valorii acestora – în timp ce mașinile similare oferite pe piața auto second-hand internă (din România, n.r.) nu sunt supuse acestei taxe. În atare condiții, legislația are ca efect descurajarea importului și înscrierii în circulație în România a mașinilor second-hand cumpărate în alte state membre”, afirmă CJUE.
Deși UE nu împiedică statele membre să introducă noi taxe, legislația europeană obligă țările membre să aleagă și să aranjeze sistemul de taxe astfel încât acestea să nu aibă efectul de a promova vânzările auto second-hand din piața autohtonă, astfel descurajând importul de mașini similare, afirmă CJUE.
Guvernul a decis, în luna aprilie 2008, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte, pe baza capacității cilindrice și emisiilor de dioxid de carbon.
Pe fondul creșterii numărului de mașini second-hand importate, Guvernul a decis, în 2009, ca taxa auto percepută la achiziția mașinilor noi să fie suspendată începând cu 15 decembrie 2008 și până la sfârșitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România și în Uniunea Europeană.