Ordon: fiți fericiți!

Cum scriam într-un articol de săptămâna trecută, sunt fericit și habar n-am: Oficiul pentru Statistici din Marea Britanie a stabilit că „grupa cea mai fericită de vârstă este aceea a persoanelor care au între 65 și 79 de ani.” Am vârsta, caut fericirea. Unde-i? Nu-i! Îmi lipsește, probabil, temeiul legal: ca să deții ceva, fie bun material, fie spiritual, este musai să ai la mână un document, o factură, un certificat, un titlu de proprietate, un act de donație, barem o amărâtă de zdelcă. Geaba apuci o halcă de fericire dacă n-ai cum s-o intabulezi pe numele tău făr-de legiuitul „docoment”. Și ce for administrativ poate avea căderea să-ți repartizeze, să-ți ateste și să valideze astfel de drepturi, dacă nu un Minister al Fericirii? Este, probabil, unul dintre motivele pentru care Emiratele Arabe Unite (Abu Dhabi, Dubai, Șarjah ș.a.) au decis să înființeze „Ministerul Fericirii”, menit „să alinieze și să conducă politicile guvernamentale pentru a crea binele social și satisfacția.” Fericirea, adică.
Înainte de a hohoti cu gura până la urechi, să observăm că, de fapt, nu-i mare noutate: în 2013, președintele venezuelan Madero, după ce a izbutit să scoată țara din criza hârtiei igienice, a creat o entitate similară – „Ministerul Fericirii Sociale Supreme”. Adevărat, ceva mai mic în grad: doar viceminister. Și în Ecuador există, tot din 2013, un subsecretar de stat răspunzător de „buen vivir” (America Latină consideră că nu face altceva decât să urmeze o idee mult mai veche, aparținând „eliberatorului” Simon Bolivar și resuscitată de Chavez). Greu de închipuit care pot fi departamentele unui astfel de organism, care-i sunt sarcinile concrete și, mai ales, cum se comensurează rezultatele prestației ministeriale.
În acest aburos domeniu se trag ceva concluzii doar din analiza rezultatelor sondajelor, numai că adeseori ne furnizează informații de-a dreptul aiuristice. În cel mai recent clasament mondial al țărilor fericite, primul loc îl ocupă Elveția. România se află departe, tocmai pe locul 86. Alt sondaj (Earth Institute) așază Danemarca pe primul loc, SUA situându-se pe poziția 17, în spatele Canadei, Israelului, Mexicului. România ar fi pe locul 90, mult înaintea ei aflându-se… Republica Moldova (53)! Dacă, așa cum se află, se consideră mult mai fericiți ca noi, de ce îi mai batem la cap pe moldoveni cu Unirea? Oricum, cantitatea de fericire obținută prin truda unui Minister al Fericirii trebuie cumva prinsă în tabele și evidențiată, cifric, în statistici; cum se vede, nu încap și nu pot fi acceptate doar aproximațiile sondajelor. În regatul Bhutan, unde Ministerul Fericirii funcționează de mult, se recurge la sistemul recensămintelor cu răspuns obligatoriu. La ultimul, 45% dintre bhutanezi au declarat că-s „foarte fericiți”, 51,6% că-s doar fericiți și doar 3,2% și-au mărturisit nefericirea. Pentru aprecierea generală, factorul decisiv contabilizat a fost frecvența zâmbetului pe cap de locuitor (sunt sigur că, la aceeași întrebare adresată locuitorilor Coreei de Nord, 101% s-ar declara teribil de fericiți; de observat că, la noi, s-ar putea identifica încă o categorie, reprezentată prin superlativul absolut „prea” – Prea Fericiții).
Îmi dă târcoale întrebarea unde-și păstrează ministrul Fericirii cei 10% care, de facto, i se cuvin din cantitățile de fericire licitate și adjudecate? În nici un caz la ciorap. La Bancă? Înseamnă că există și dobândă la fericire? Sau pe acolo frigul Himalayei te obligă să-ți ții mâinile în buzunare și n-ai cum lua șpagă? Dar, la urma urmei, ce-i mai trebuie bhutanezului dureri de cap, de ce să nu doarmă noaptea de frica DNA-ului, când a atins pragul de sus al fericirii și nimic din ce-i lumesc n-are cum să-l tenteze și să-l mai intereseze? Tare curios aș fi și cum ar arăta un ministru al fericirii în România. Nu-l văd pe Blaga în asemenea funcție, nici pe Geoană, nici pe Dragnea. Cel mai îndreptățit ar fi Preafericitul – desigur, dacă nu-l copleșesc obligațiile șantierului. Un bun ministru al fericirii (personale) ar fi Băsescu, cu Udrea șefă la Departamentul iubirii (întrevăzut de Orwell alături de cele ale Abundenței, Adevărului și Păcii). Dar astea-s glumițe, iar chestiunea-i cât se poate de serioasă, mai ales dacă o examinăm ținând luneta invers, spre a observa că în topul celor mai nefericite țări din lume zac Togo, Burundi, Siria (războiul civil!), Benin, Rwanda, Afganistan, Burkina Fasso, Coasta de Fildeș – dacă n-au avut inspirația să înființeze un Minister al Fericirii! Deși, mult mai simplu, ar fi de observat că-s fericiți cei care stau cu fundul pe petrol (Emiratele) și cei care s-au izolat de lume, scăpând de crize și de ajutorul Fondului Monetar Internațional (Bhutan). În rest, lung prilej de vorbe și de ipoteze.