În ajunul aniversării celor 80 de ani și a peste 21 de ani de când este stareță la Mănăstirea Voroneț, joi, 27 septembrie, stavrofora Irina Pântescu s-a bucurat de mare cinste, primind din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Ordinul„SanctusStephanus Magnus”, casimbol de binecuvântare și apreciere.
Ordinul „SanctusStephanus Magnus” (Sfântul Ștefan cel Mare) i-a fost înmânat maicii starețe Irina Pântescu de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a oficiat joi seară o slujbă de Te Deum. Din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen i-a înmânat maicii starețe o icoană cu Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Obștea de maici de la Voroneț i-a oferit măicuței starețe o icoană pictată de ele, o compoziție care prezintă episodul în care voievodul Ștefan cel Mare se întâlnește cu părintele Daniil Sihastrul, părintele spiritual al Voronețului.
Pentru că pe 28 septembrie în calendarul ortodox este pomenit și Sfântul Mucenic Pimen, măicuțele de la Voroneț i-au oferit în dar ierarhului ÎPS Pimen o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
La propunerea fostului ministru Noica
Ordinul„SanctusStephanus Magnus” i-a fost oferit stavroforei Irina Pântescu de Patriarhul Daniel, la propunerea prof. inginer Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, prinintermediul căruia au ajuns, cu ani în urmă, primii bani pentru restaurarea și conservarea Mănăstirii Voroneț, care a fost prezent joi la aniversarea maicii starețe.
Printre apropiații Mănăstirii Voroneț, care au ținut să fie alături de maica Irina, la aniversarea celor 80 de ani, a fost și academicianul Andrei Eșanu – Chișinău, dar și managerul Mircea Lețiu, care se ocupă de aspectele financiare ale lucrărilor de restaurare a Voronețului.
„Obștea s-a călăuzit după vechile reguli mănăstirești”
ÎPS Pimen a spus la finalul slujbei de Te Deum: „Este un moment deosebit în viața mănăstirii și în viața maicii starețe. Maica stareță a știut cum să rânduiască cele necesare, ca mănăstirea să înflorească. S-au făcut lucrări de restaurare la biserică, un paraclis pentru slujbe de iarnă și alte lucruri necesare mănăstirii. Dar mai ales, maica stareță a avut grijă de obște. Obștea s-a călăuzit după vechile reguli mănăstirești, după tradițiile călugărești”.
Maica stareță Irina Pântescu a adus mulțumiri tuturor celor care i-au fost alături la aniversare. „Dacă domnul ministru Noica i-a propus Preafericitului Daniel să îmi se acorde Ordinul«SanctusStephanus Magnus», totuși, cred eu, că nici Preafinția Sa Pimen nu este străin de asta. De unde cinstea aceasta mie?! Un copil născut în sărăcie, orfană de tată la 3 ani și jumătate, am fost luată în brațele necazurilor, supărărilor aproape de la naștere. Dumnezeu mi-a dat putere, mi-a dat sănătate, mi-a dat o oarecare agerime a minții, pentru lucrurile practice. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate. Dacă Dumnezeu a rânduit să fiu stareță la Voroneț, cred că pe undeva se datorează și ctitorului spiritual al Mănăstirii Voroneț, părintele Daniil Sihastrul”, a spus cu emoție în glas maica Irina. Stareța a mai completat: „Dacă am făcut ceva la Voroneț, am făcut cu acești copii (obștea de maici), care sunt lângă mine. Maicile au știut mereu ce fac, pentru că totul am făcut cu sfat, am cerut păreri și asta de aproape 22 de ani”.
Obștea Mănăstirii Voroneț
Stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, a împlinit ieri 80 de ani.
Pe 28 septembrie 1932, în satul Goruni, comuna Tomești, județul Iași, se năștea penultimul din cei nouă copii ai lui Gheorghe și Ana Pântescu, care a primit la botez numele Margareta.
De 21 de ani, „măicuța” Irina (nume de călugărie) este stareța Mănăstirii Voroneț, cu aptitudini deosebite de comunicare și consiliere, „mamă iubitoare” pentru întreaga obște de maici, dar și pentru cei aflați în necazuri, care cer ajutor. Obștea Mănăstirii Voroneț este formată din 13 maici.
Mereu aproape, la bine și la greu, alături de stavrofora Irina Pântescu, stareța mănăstirii, se află monahia Gabriela Platon, monahia Elena Simionovici, împreună cu întreaga obște de maici.