FOTBAL PE PÂINE

Orbul găinii



Mă gândesc așa: dacă nemții, cât sunt ei de nemți, n-au ezitat să scrie despre ei înșiși, cu vreo trei ani în urmă, în ditamai ziarul, că sunt „idioții Europei”, pe noi oare ce ne împiedică? Numai falsele norme deontologice? Frica de tribunal? Ori doar teama, izvorâtă din bunul nostru simț, de a nu-i răni la suflet pe neisprăviții care însă sunt liberi să ne mănânce sănătatea la fiecare apariție a lor prin iarba europeană? Mă ia cu greață când îi văd și-i aud după meciurile în care sunt absolut ridicoli, încercând să ne mai și ia de proști, zicându-ne că: de data asta au jucat bine (sau doar mai bine ca data trecută), au avut ghinion, rezultatul este nedrept, meritam noi calificarea, suntem mai tehnici, iar toate astea după ce i-am văzut tăvăliți și prin iarba-iarbă, ba și prin aia de plastic, în meciuri în care doar adversarii joacă fotbal, în timp ce ai noștri, când au (rar de tot) „obiectul”, ori îl freacă absolut imbecil de la unul la altul și retur, ori sare din ei ca din colțul casei (că din ăla al mesei oricum sare mai ca lumea decât din copitele lor). Și să ne mai lase dracului alde Petre Marin, Maftei ori Moți (v-am dat câte un nume la întâmplare din fiecare bandă de infractori ai balonului) cu chestia aia tot imbecilă că „și ăia au tot două picioare”, că nu-i deloc așa: adevărul este că ăia într-adevăr au două cu care fac la treabă de zici că au câte șase, în timp ce ăștia ai noștri au, oricum i-ai privi, câte patru!… pe care le folosesc de parcă ar avea doar unul… și ăla amputat de deasupra genunchiului! Știți vorba aia a mea, ignoranța și tupeul / duc pe piscuri derbedeul, nu? De cât tupeu are nevoie un neterminat ca Adrian Ilie ca să ne vomite în ecran măgăria că „Steaua e echipă de Liga Campionilor, nu de UEFA”!? Câtă nesimțire a acumulat Borcea ca după ce Dinamo a fost călcată în picioare la Elfsborg să iasă pe sticlă și să ne vorbească de „ghinion”, „tehnică superioară” și alte gogorițe? Din două una: ori sunt de-a dreptul idioți și nu pricep nimic din ceea ce se vede (tot doi ochi au și ei!?) ori sunt mulțumiți „pe bune” de împiedicații lor și-atunci nu poți trage decât concluzia că sunt, tot „pe bune”, idioți. Asta, dacă excludem (eu o exclud din start) ideea că niște idioți încearcă să ne ia, pe toți, de idioți.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)