Președintele PNL București, Ludovic Orban, a apreciat, duminică, într-o conferință de presă, că miniștrii Sebastian Vlădescu și Mihai Răzvan Ungureanu, care nu au susținut în CSAT propunerea PNL de retragere a trupelor din Irak, ar trebui să-și prezinte demisiile.
El a opinat că cei doi ar trebui să facă acest gest până la ședința Delegației Permanente a PNL, care urmează să aibă loc joia viitoare.
În opinia lui Orban, dacă cei doi miniștri liberali „au o urmă de bun simț, de corectitudine, de decență”, ar trebui să-și prezinte demisiile, până la Delegația Permanentă a PNL.
„În caz contrar, mi-e greu să spun care va fi reacția PNL (…) Vom discuta în cadrul Delegației Permanente”, a adăugat el.
Orban a amintit de faptul că în guvernarea 1997-2000 a existat „un caz Babiuc”, acesta fiind reprezentant al PD, partid din care și-a dat demisia, iar apoi, sprijinit de președintele Emil Constantinescu, a rezistat o perioadă în funcție, făcându-și „un deserviciu”.
„Până la urmă, a trebuit să plece din funcție. Aceasta este logica funcționării Guvernului. În momentul în care ești desemnat ca ministru, există obligația minimă de a reprezenta deciziile, politica, programul de guvernare al partidului pe care îl reprezinți”, a continuat el.
Liderul PNL București a apreciat, totodată, că, dacă Sebastian Vlădescu și Mihai Răzvan Ungureanu vor să mai facă o carieră politică, trebuie să înțeleagă că democrația funcționează după anumite principii. „În democrațiile occidentale, înaintea unei astfel de poziții, demnitarul era cu demisia scrisă”, a continuat el.
„Cei doi miniștri, normal ar fi fost să voteze propunerea Partidului Național Liberal. Nevotând propunerea PNL, practic, ei au luat decizia de a nu mai reprezenta PNL în structura guvernamentală și în CSAT”, a mai spus el.
Liderul liberalilor bucureșteni a mai fost de părere că PNL are niște organisme statutar constituite, care au luat niște decizii. „Acestea trebuie respectate, iar acțiunea membrilor PNL trebuie să se desfășoare în acest sens”, a arătat el.
Pe de altă parte, vicepreședintele liberal Teodor Meleșcanu a fost întrebat dacă, în cazul în care ministrul de Externe și-ar da demisia, ar fi interesat de acel post, el evitând un răspuns și spunând că i se pune o întrebare referitoare la o situație ipotetică.
„În momentul în care se va întâmpla acest lucru, sunt convins că vom avea o dezbatere în Delegația Permanentă, care desemnează candidații pentru posuri ministeriale și o să vedem cu această ocazie. Eu cred că, dacă se va pune o asemenea problemă, PNL dispune de foarte mulți candidați și va fi o competiție foarte strânsă”, a afirmat el.
Solicitat să precizeze, totuși, dacă și-ar dori să ocupe o astfel de funcție, Meleșcanu a răspuns: „La ora actuală nu am o asemenea dorință”.
Întrebat dacă PNL se gândește la alte variante pentru ministerele de Finanțe și de Externe, vicepreședintele liberal a arătat că, în opinia sa, partidul se poate gândi la variante în momentul în care se va clarifica situația prezenței în Guvern a celor doi miniștri.
„Probabil și luni în cadrul Biroului Permanent va trebui să discutăm această temă și să facem o recomandare, dar decizia va fi adoptată de Delegația Permanentă”, a mai spus Meleșcanu, care a precizat că, potrivit Statutului, cei doi vor fi invitați la discuții, având posibilitatea să-și spună punctele de vedere și să încerce să-și argumenteze poziția de a nu fi sprijinit în CSAT o decizie a PNL.
În ceea ce-i privește pe semnatarii declarației publice foarte critice față de demersul privind retragerea din Irak, printre care s-au numărat Theodor Stolojan, Valeriu Stoica și Mona Muscă, Ludovic Orban a apreciat că unii dintre cei care au semnat scrisoarea respectivă sunt foarte apropiați de Cotroceni. „Domnul Stolojan își petrece ore întregi la Cotroceni, domnul Stoica domiciliază în cartierul Cotroceni”, a arătat el.
El a dorit să le transmită acestora că, în viața unei organizații, dezbaterea este utilă și exprimarea spiritului critic este necesară pentru a corecta comportamentele incorecte, numai că, în situația aceasta, au comis „o gravă eroare” și riscă, încetul cu încetul, să apară în fața opiniei publice nu ca membri ai PNL, ci ca niște slujitori ai Cotroceniului, ca niște oameni care vor răul Partidului Național Liberal.
„Îi privesc cu oarecare îngăduință, îmi par așa, un fel de oi rătăcite, păstorite de lup, dar trebuie să aibă grijă că primele care sunt mâncate de lup sunt oițele rătăcite”, a mai spus el.
