Consilierul prezidențial Leonard Orban a declarat, vineri, că deși partea română a susținut că nu există o legătură între aderarea la spațiul Schengen și MCV, un raport pozitiv al CE în luna iulie va facilita găsirea unei soluții privind aderarea mai rapidă la Schengen.
„Deși partea română – și nu numai pentru că am fost sprijiniți aici de foarte multe state membre, inclusiv de către CE – a spus că nu există o legătură între aderarea la spațiul Schengen și Mecanismul de Cooperare și verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, trebuie să o spunem foarte clar, să o recunoaștem, că un raport bun al României privind acest mecanism – raport care va fi publicat undeva în cursul lunii iulie – în mod cert va facilita găsirea unei soluții privind aderarea mai rapidă la spațiul Schengen”, a declarat Leonard Orban, prezent la o conferință pe tema Schengen.
Consilierul prezidențial a spus că „România își păstrează în primul rând obiectivul de aderare în 2011”.
„Trebuie să privim acest proces de aderare într-un context mult mai larg și să asociem evoluțiile care au loc în momentul de față la nivelul spațiului Schengen, la nivelul întregii Uniuni cu acest proces. Trebuie să spunem foarte clar: discuțiile privind reformarea spațiului Schengen nu sunt deloc separate de procesul de aderare la acest spațiu. Trebuie să constatăm că un principiu fundamental, cel al liberei circulații a persoanelor, este pus în momentul de față în pericol. Este pus prin exercitarea unor presiuni foarte mari asupra Comisiei Europene de a lua unele decizii și de a veni cu modificări ale spațiului Schengen, în special în ceea ce privește instituirea pe baze mai puțin stricte decât până în prezent a controalelor la frontierele interne. De asemenea, mai constatăm, inclusiv datorită presiunii unor forțe populiste din anumite state membre încercarea luării unor decizii care pun până la urmă sub semnul întrebării tot ce s-a realizat până în momentul de față, nu numai în ceea ce privește spațiul Schengen, dar în ceea ce privește UE”, a mai spus Orban.
Fostul comisar european a apreciat că „s-a ajuns în momentul de față la o situație paradoxală”. „Din punct de vedere tehnic, noile state, sau statele candidate – România și Bulgaria – sunt mai bine pregătite, din punct de vedere tehnic decât unele dintre statele membre care sunt actualmente în spațiul Schengen”, a mai spus Orban.
El a mai spus că este nevoie permanent de voință politică ca „această construcție admirabilă, dar cu probleme, cu vulnerabilități, care este UE să meargă înainte”. „Nimic nu exclude mersul înapoi și inclusiv la ce a fost înainte de crearea UE. Nimic nu exclude așa ceva în afara voinței politice. Este nevoie de voință politică în toate statele membre pentru a consolida această construcție atât de importantă existentă în Europa”, a mai spus el.