Orban: România face un uriaș pas înapoi, „emanația Revoluției”, FSN, e din nou la putere



Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că guvernul PSD-PDL nu va funcționa, așa cum nu merge căruța la care un cal trage „hăis”, celălalt „cea”, iar „vizitiul” nu știe unde trebuie să ajungă și că a ajuns iar la putere „emanația Revoluției”, FSN-ul. „Guvernul PSD-PDL e un guvern născut din disperarea PSD de a ajunge la putere cu orice preț și din voința lui Traian Băsescu de a-și anihila adversarul în vederea alegerilor prezidențiale. Acest guvern nu va putea să funcționeze, așa cum o căruță nu poate să meargă când un cal trage „hăis” și altul „cea”, iar vizitiul nu știe încotro să ajungă”, a susținut Ludovic Orban.
Liderul PNL a subliniat că nu poate să înțeleagă cum PSD și PDL pot sta la aceeași masă și cum poate șeful statului să colaboreze cu „cei 322” de parlamentari care au încercat să-l suspende din funcție.
„Nu pot să-i înțeleg nici pe pedeliști, nici pe psediști, cum pot să stea la aceeași masă. De asemenea nu pot să înțeleg cum poate Băsescu să colaboreze cu cei 322”, a spus Orban.
În ce privește clauza din protocol, potrivit căreia PSD și PDL vor avea candidați proprii la alegerile prezidențiale, liberalul și-a exprimat curiozitatea pentru posibilii candidați.
„Sunt curios care va fi candidatul PDL, la fel cum sunt curios care va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2009”, a spus Orban.
El a reiterat că, la 20 de ani de la Revoluție, România face „un uriaș pas înapoi”, aducând din nou la putere „emanația revoluției”-FSN-ul.