Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, spune că problema reglementării prevenției, identificării și sancționării conflictului de interese în achizițiile publice este cea mai complicată dintre cele solicitate de CE în vederea evitării suspendării pe cele trei programe intrate în presuspendare.
„Sunt altele (măsuri n.r.) mai complicate care vor necesita inclusiv modificări cu caracter instituțional și aici mă refer în special la chestiunea conflictului de interese, la prevenirea, identificarea și sancționarea conflictului de interes pe zona în special a achizițiilor publice. Sigur, noi ne-am dori să vizeze nu numai fondurile europene, ci și inclusiv fondurile naționale”, a afirmat Orban, luni, într-o conferință de presă.
El a arătat că MAEur a solicitat sprijinul Băncii Mondiale pentru a prezenta anumite soluții în acest domeniu.
De asemenea, CE a cerut un set de măsuri cu caracter general, valabile pentru fiecare dintre cele trei programe – Transporturi, Competitivitate Economică și Regional, dar și pentru cel de Mediu, care nu a primit scrisoare de presuspendare.
Măsurile vizează și activitatea ANRMAP, dar și UCEVAP de la Ministerul Finanțelor, fiind vorba inclusiv de modificări cu caracter legislativ.
„Din măsurile cu caracter general, sunt unele cu caracter legislativ. De exemplu, va trebui să facem câteva modificări și asta se va întâmpla foarte repede, astfel încât UCEVAP să poată funcționa optim, iar această modificare va avea loc în următoarele săptămâni”, a afirmat Orban.
El a exemplificat și că o măsură specifică solicitată de Bruxelles vizează reverificarea 100% a proiectelor derulate în unele axe prioritare din POR de Creștere a Competivității economice.
„Mă aștept și sunt optimist ca undeva până la sfârșitul acestui an să găsim soluțiile pentru PO Regional, astfel încât să identificăm acele măsuri și să se poată constata implementarea, astfel încât să fie reluate plățile pentru toate axele prioritare din acest program”, a afirmat Orban.
El a arătat că Guvernul are la dispoziție între două luni și jumătate și trei luni pentru rezolvarea cerințelor solicitate de CE și pentru a fi evitată suspendarea pe programele și axele prioritare intrate în presuspendare.
CE a informat, joi, autoritățile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanțate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” și „Creșterea competitivității economice”.