Liberalii suceveni au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale în prezența prim-vicepreședintelui PNL, Ludovic Orban. Acesta a avut întâlniri cu alegătorii din Fălticeni și Suceava și a participat la ședința Delegației Permanente a PNL Suceava.
Orban a declarat, la Suceava, că în momentul de față, actualul președinte al României, Traian Băsescu, are cu totul alte probleme decât cele ale românilor. Liderul PNL a făcut referire în special la referendumul convocat de Traian Băsescu pentru Parlament unicameral.
„Nu cred că alegerile prezidențiale trebuie parazitate cu alte teme. Traian Băsescu a abuzat de atribuțiile constituționale și parazitează din nou alegerile cu un referendum care este inutil. Cred că românilor nu trebuie să li se mai împuie capul cu alte teme decât cu aceea de a alege un președinte care să facă cinste României. În ceea ce ne privește, considerăm că referendumul nu ține de foame și că problemele românilor sunt total diferite de problemele pe care le are Traian Băsescu”, a declarat Ludovic Orban.
El a adăugat că în ceea ce-i privește pe liberali și pe candidatul acestora la președinție, Crin Antonescu, preocuparea principală este prezentarea soluțiilor pentru a scoate România din criza economică. Orban a arătat că măsurile propuse de Crin Antonescu vizează reducerea taxelor și impozitelor, în special la firmele care înființează locuri de muncă noi și angajează șomeri, crearea de stimulente care să atragă investiții, crearea unui sistem financiar bancar prin care să se reia finanțarea producției și a activităților economice, precum și adoptarea legii salarizării unice.
„Această lege a distrus sistemul bugetar. De asemenea, vrem să stopăm această absurdă lege a pensiilor, care reprezintă o tentativă de genocid împotriva pensionarilor, pentru că rupe punctul de pensie de salariul mediu, eliminând posibilitatea ca pensiile să crească în același timp cu salariile și condamnând pensionarii la sărăcie. Ne interesează să redăm funcționalitatea instituțiilor care s-au transformat la ora actuală în oficine conduse de politruci, puși inițial de PD-L și PSD, acum numai de PD-L, și să repunem în funcție domnia legii, statutul funcționarilor publici, astfel încât orice om care ocupă o funcție publică să o ocupe prin concurs, în baza competențelor pe care le au”, a spus Orban.
„O să trântim această parodie de Guvern în Parlament”
Pe de altă parte, liderul PNL l-a criticat pe Traian Băsescu atât pentru susținerea lui Lucian Croitoru pentru funcția de premier, cât și pentru intenția acestuia de a păstra în funcție actualul Guvern.
„I-am cerut domnului Croitoru să se retragă. Dacă el continuă să facă pe niznaiul, pe prostu’ și să nu realizeze că nu are nici o șansă în fața Parlamentului, o să trântim această parodie de Guvern în Parlament. Pe de altă parte, vreau să spun că după adoptarea moțiunii, Guvernul Boc a găsit brusc banii. Și Elena Udrea împarte bani pentru spații verzi, zeci de milioane de euro, pentru investiții discutabile în turism. Nu știu de ce nu bagă bani în Câmpulung Moldovenesc pentru a finanța drumul până la Rarău, așa cum s-a solicitat, sau pentru alte investiții în turism din județul Suceava. Dar azvârle cu banii în stânga și dreapta în mod evident pentru a face rost de bani ilegali pentru campania electorală și pentru a-i distribui la clientela politică. S-a dat drumul la tocat bani publici pentru a susține campania lui Traian Băsescu”, a mai declarat Ludovic Orban.