Președintele organizației PNL București, Ludovic Orban, a apreciat, vineri, referitor la ultimul episod din anchetarea omului de afaceri Dinu Patriciu, că este vorba de un „abuz grosolan” făcut de procurori, el arătând totodată că nu poate crede că asemenea abuzuri se fac fără o susținere politică.
„Este un abuz grosolan făcut de procurori, care mă întoarce cu gândul la procuratura stalinistă și care pune sub semnul incertitudinii reforma în justiție și democratizarea României”, a declarat Orban, pentru MEDIAFAX.
În opinia sa, este nefiresc, chiar „scandalos”, modul în care procedează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Patriciu. El a apreciat că nu este posibil să se transforme instrumentarea unui dosar într-un „circ” care pune în pericol activitatea unei firme private care asigură aproape cinci la sută din PIB și aproape șapte la sută din veniturile bugetului de stat, asigurând locuri de muncă pentru mii de români.
Potrivit lui Orban, abuzurile săvârșite împotriva firmelor românești pun în mare dificultate evoluția capitalismului autohton și creează percepția publică potrivit căreia oricine are o afacere de succes în România este vinovat, percepție care, în opinia sa, este total falsă.
„Nu pot să cred că aceste abuzuri s-au săvârșit fără o susținere politică”, a mai spus el, adaugând că înțelege de ce președintele României nu-l demite pe procurorul general.
Orban a amintit, totodată, de faptul că șeful statului s-a opus declasificării celor două hotărâri ale CSAT în baza cărora s-a declanșat ascultarea tuturor telefoanelor firmei Rompetrol. În opinia sa, din păcate, atitudinea președintelui împiedică aflarea adevărului în această „violare flagrantă” a drepturilor individuale făcută de fostul CSAT. Ludovic Orban a adăugat însă că nu îl miră acest lucru, pentru că din CSAT fac parte în continuare două persoane care erau în această instituție și în timpul regimului Iliescu, respectiv Radu Timofte și Gheorghe Fulga.
Prin acest comportament, Parchetul de pe lângă ICCJ demonstrează o dată în plus că este „incapabil să se comporte ca o instituție a statului de drept” și nu înțelege că au trecut 16 ani de la Revoluție și că România este aproape de integrarea în Uniunea Europeană, a conchis liderul PNL București.
