Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marți, la conferința „Mediafax Talks about European Funds”, că de când a preluat această funcție s-a gândit de „nenumărate ori” să își dea demisia.
Orban confirmase vineri, pentru MEDIAFAX, că a acceptat de principiu propunerea premierului Victor Ponta de a prelua de la începutul anului 2013 un mandat de șase ani ca membru al Curții Europene de Conturi, mandat care revine României și este ocupat din 2007 de judecătorul Ovidiu Ispir.
„N-am fost deloc entuziast când am acceptat această poziție și am acceptat-o extrem de greu, pentru că știam cât de complicată e situația (…) M-am gândit de nenumărate ori la demisie, dar mi-am spus că dacă am început un demers încerc să-l duc până la un anumit moment în care consider că se limitează sau ajung la maximumul posibilităților pe care le am de oferit sistemului”, a spus Orban la conferința MEDIAFAX.
El a amintit că a devenit ministru al Afacerilor Europene în septembrie 2011, când practic toate programele operaționale unde existau procese de achiziții publice erau de facto suspendate, iar rata de absorbție a României era de 3,72%.
„Știam foarte bine care sunt dificultățile, știam și limitările pe care le are o asemenea poziție în condițiile în care nu ai un directă coordonare activitatea și deciziile fundamentale din cadrul diferitelor structuri de gestiune a fondurilor comunitare. De exemplu, dacă un ministru hotărăște că vrea să înlocuiască toată conducerea unei Autorități de Management sau a unui organism intermediar, e decizia domniei sale, nu a mea. Cu toate acestea, mi-am asumat acest rol de multe ori ingrat, mi-am asumat inclusiv rolul de paratrăznet”, a spus Orban.
Ministrul a arătat că el a fost identificat în opinia publică drept „principalul responsabil al așa-zisului eșec al POSDRU și nu succesivii miniștri ai Muncii care au gestionat programul respective”. „În continuare, aceste lucruri sunt similar”, a concluzionat el.
Pentru a deveni membru al Curții Europene de Conturi Orban mai trebuie să primească un aviz consultativ, în urma unei audieri care încă nu a fost fixată, din partea Comisiei de buget și finanțe a Parlamentului European.
Întrebat de MEDIAFAX care au fost considerentele pentru care a acceptat propunerea premierului Ponta, având în vedere că la preluarea postului de ministru al Afacerilor Europene în septembrie 2011 a prezentat un proiect pe termen lung, care prevedea și proiectarea și acreditarea cadrului instituțional românesc pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene în exercițiul bugetar 2014-2020, Orban a precizat că nu vrea să intre în astfel de detalii pentru că „este prematur”.
„Deocamdată nu e nimic sigur. De la propunere la materializare mai este cale lungă. Să vedem ce se va mai întâmpla”, a spus ministrul Orban.
El declara pe 9 mai, la o săptămână după ce acceptase postul de ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Ponta, că prezența sa în Executiv este ca tehnocrat cu susținerea politică a Partidului Conservator, însă președintele PC, Daniel Constantin, i-a promis că nu va fi nicio influență politică în activitatea sa.
„Nu sunt membru de partid, nu am fost și nu am intenția să devin în viitorul apropiat membru de partid. În ceea ce privește prezența mea în Guvern, desigur că propunerea mi-a fost făcută de domnul premier. Figurez ca să zic poziționare, ca repartiție, pe unul dintre posturile care i-au fost repartizate PC, dar, din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Daniel Constantin, a fost foarte clar că în niciun fel nu se va exercita vreo influență asupra mea într-un fel sau altul pe linie politică”, a spus Orban.
El a arătat pe 9 mai că va continua munca sa de tehnocrat în Ministerul Afacerilor Europene și a acceptat oferta premierului Victor Ponta pentru că a vrut să ducă mai departe efortul început în septembrie 2011 când a fost numit ministru în Guvernul Boc.
„Consider că în continuare pot să contribui la îmbunătățirea situației în domeniul absorbției fondurilor comunitare, dar nu numai pentru că gestionez și problematica afacerilor europene, că prin expertiza pe care o am, prestigiul de care mă bucur la Bruxelles pot să ajut în continuare România și acesta e motivul pentru care am continuat”, a mai afirmat Orban.