Orașul Gura Humorului este monitorizat în permanență cu 48 de camere video. Investiția a fost realizată printr-un proiect cu finanțare europeană „Realizarea unui sistem de monitorizare video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în orașul Gura Humorului”. Primarul acestui oraș, Marius Ursaciuc, a precizat că valoarea totală a proiectului este de 2,8 milioane de lei (28 de miliarde de lei vechi). Ursaciuc a declarat că cele 48 de camere video supraveghează permanent și în timp real mai multe zone din Parcul Dendrologic Ariniș, precum și mai multe intersecții de drumuri din oraș, străzi limitrofe și obiective de interes social.
„Prin acest proiect se urmărește eficientizarea activităților de depistare, combatere și instrumentare juridică a infracțiunilor, reducerea accidentelor, fluidizarea traficului rutier, precum și creșterea gradului de protecție a mediului înconjurător”, a declarat Marius Ursaciuc. El a mai spus că tot prin acest proiect a fost amenajat și un dispecerat de monitorizare video a orașului.