Orașul din piatră din pustiul Iordaniei captează atenția lumii întregi. „Una dintre cele mai prețioase moșteniri culturale ale omenirii”, după cum îl descrie UNESCO, orașul a fost declarat la 6 decembrie 1985 monument mondial. Petra este situată de-a lungul poalelor muntelui Hor, întinzându-se apoi pe laterala estică a văii Arabah, cuprinsă între Marea Moartă și Golful Aqaba. Orașul antic din valea Iordaniei este renumit pentru arhitectura sa, sculptat aproape în întregime în piatra muntelui de culoare roșiatică, impresionând orice pelerin care pornește să-l viziteze.
Înaintăm prin arșița deșertului spre orașul trandafiriu din sud-vestul Iordaniei. La porțile văii Bab as-Siq, grupuri de pelerini din toate locurile se pregătesc să întâlnească cea de-a treia minune dintre cele noi șapte ale lumii, Petra. Pot închiria la intrare măgari sau șarete pentru un sfert din distanță, însă celor pe care îi țin picioarele le recomandăm să aleagă mersul pe jos, pentru a admira pas cu pas măiestria nabateenilor care și-au înveșnicit talentul în stânca auriu-roșiatică a munților Iordaniei. Mai bine de jumătate de kilometru străbatem valea Bab as-Siq în care nabateenii au sculptat acele „jinn blocks”, considerate reprezentări ale zeilor. Piramidele inversate sculptate pe fațadele mormintelor sunt numite trepte spre cer, ce înalță spiritul omului.
Descoperit Vestului în 1812
Petra pare un oraș pe care mintea omenească l-ar putea desena doar în imaginație. Cu toate acestea, el este realitate, există încă din vremuri antice, chiar dacă timp de secole a fost doar o legendă și chiar dacă lumii vestice a fost descoperit abia în anul 1812, de către cercetătorul Johann Ludwig Burckhardt. Deghizat în musulman, vorbitor de limbă arabă, exploratorul elvețian a reușit să găsească un motiv de intrare în Petra, aducerea unei jertfe zeului lor iubit, câștigând astfel încrederea localnicilor, care l-au condus la intrarea în defileul format în urma unui cutremur puternic de care nabateenii s-au folosit pentru a o face singura intrare în oraș. Cele două blocuri din piatră extrem de apropiate ajung pe alocuri la înălțimi chiar și de 100 de metri. Pereții canionului sunt opera vântului, care a modelat roca uneori în linii curbe, alteori line, dar totalmente într-o armonie pe care doar Cel de sus o poate compune perfect.
Ingeniozitatea nabateenilor
Pe parcursul a 1,2 km, cât se întinde defileul, drumul sinuos se îngustează și până la 5 metri, fiind din ce în ce mai răcoare. Și astăzi, pe marginile defileului, numit de localnici „Siq” – „Săgeata”, mai există canalele săpate în piatră de nabateeni pentru a duce în inima Petrei apa colectată în rezervoare, în urma ploilor diluviene și care, astfel, asigurau necesarul de apă al orașului în vreme de secetă. În urmă cu 2.000 de ani, nabateenii au creat un baraj pentru a devia apa care se acumula în urma ploilor abundente ce cădeau de două ori pe an. „În spate, unde pământul era fertil, aveau culturi agricole. Prin canalul din stânga curgea apa pe care o foloseau pentru agricultură și pentru animale, prin conducta din dreapta trecea apa potabilă a orașului”, ne spune George Naber, ghidul nostru în Iordania. Doar ingeniozitatea nabateenilor de a găsi o modalitate de deturnare a cursului apei, precum și tehnica de a o scoate de la mari adâncimi le-au permis să construiască un oraș în mijlocul deșertului.
Din loc în loc, în pereții rocoși întâlnim sculpturi reprezentându-i pe zeii lor, cu inscripții explicative, la care caravanele se opreau aducându-le jertfe. „Aici era o stație de oprire pentru caravanele care intrau și ieșeau din Petra, o stație de rugăciune, un altar, o nișă cu influență greco-romană; înăuntru sunt sculptați marele zeu al nabateenilor și soția sa, iar sus este un altar unde se așezau sacrificiile”, continuă George.
Acum, înălțimea canionului are aproximativ 40 de metri, mai încolo, suntem amenințați că va ajunge și la 100 de metri. Înaintând, pe peretele din stânga, observăm sculptați un pește, un elefant sau ajungem și la „Stația lui Alexandru Sabinus”, un preot roman care venise să negocieze pacea cu nabateenii; după negocieri, aceștia l-au onorat, lăsându-l să-și sculpteze unul dintre zeii romanilor. O altă sculptură reprezintă un comerciant nabateean care trage după el o cămilă, apoi alt comerciant, aceasta semnificând traficul comercial din Petra. Din când în când întâlnim câte un rezervor pentru apă, căci în drum spre Petra, comercianții se opreau pentru a-și adăpa animalele.
Tezaurul, atracția principală a Petrei
Razele soarelui pătrund discret prin deschizătura îngustă a muntelui, încălzind pavajul realizat acum 2.000 de ani, din piatră calcaroasă, rezistentă traficului mare. Spre capătul defileului, drumul se lărgește, întâlnim alt loc de rugăciune, și deodată piața centrală a orașului oferă pelerinilor posibilitatea unui popas pentru a admira atracția principală a Petrei: Al Khazneh sau Tezaurul. În spectacolul său arhitectural, Al Khazneh, una dintre cele mai elaborate fațade ale mormintelor din Petra, îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană. Trezoriul, Trezoreria sau Tezaurul a fost construit pentru regele nabateenilor Aretas al IV-lea, sculptarea lui durând 40 de ani. „Are 40 metri înălțime și 30 lățime. Sus se văd urme de gloanțe, din cauză că localnicii au crezut că adăpostește un tezaur, o comoară, de asta i-au și spus trezoriu. În realitate, este doar o fațadă a unui mormânt. Sus, observăm sculptați patru vulturi care aveau rolul de a păzi, iar mai jos, acel cerc, cu cele 12 raze reprezentând cele 12 luni din an. Înăuntru sunt statuile a nouă zei. Rândul de flori de mai jos reprezintă 30 de zile din lună, iar decorațiunea cu struguri ale celor șapte cupe se referă la faptul că beau șapte zile din cele șapte ale săptămânii. În interior sunt trei încăperi care astăzi sunt goale. Aici a fost înmormântat regele lor iubit, Aretas al IV-lea, căruia au vrut să-i spună: „12 luni pe an, 30 de zile pe lună, 7 zile pe săptămână te vom iubi, te vom respecta și ne vom aminti de tine, regele nostru Arestas al IV-lea”. Aici ne aflăm la peste șase metri față de pavajul original, căci apa a adus pietre și s-a format acest strat mare de nisip. Dacă vă uitați printre gratii, veți vedea încă o clădire dedesubt, făcută de nabateeni, în secolul I, unde a fost înmormântat un alt rege important”, ne explică George Naber.
Ce mai putem vizita în Petra
De la Trezoriu urmează strada cu fațade (fațade de morminte), apoi mai sunt de vizitat casele nabateene, Amfiteatrul, Mănăstirea, platoul de sacrifiu „High Place of Sacrifice” și altele. „Mormintele mai mici reflectă starea materială a proprietarului. Ei credeau în viața de după moarte, spunând că într-o casă omul poate trăi 50, 80, 90, 100 de ani, dar mormântul este pentru totdeauna. Plăteau cât erau în viață sculptori, își puneau sclavii să le facă mormintele pentru a fi gata pentru când mor”, povestește ghidul turistic, în timp ce comercianții ne îmbie cu tot felul de bijuterii cu motive nabateene, lucrate manual.
Cu deschidere largă spre morminte se află Amfiteatrul, construit în perioada nabateeană, dar extins în perioada romană, când s-a distrus o parte din morminte. Lângă Amfiteatru, câteva trepte duc undeva sus spre „Înaltul loc de sacrificiu”, unde se făceau sacrificii pentru zeii lor, iar sărbătoarea se organiza în teatru.
Pe partea dreaptă se află mormintele roiale, ale oamenilor mari în rang. De exemplu, mormântul urnei a fost transformat de romani în tribunal cu închisoare, iar în perioada bizantină, aceasta a funcționat ca biserică. Urmează mormântul corintean, mormântul de mătase etc., apoi locuințele nabateenilor. În valea de la capătul Petrei se află granița dintre Iordania și Israel.
Oraș protejat de UNESCO
Orașul Petra a fost identificat drept capitală a civilizației nabateene – popor semit vorbitor de limba aramaică – și centru pentru caravanele comerciale. La începutul erei creștine, Petra număra 40.000 de locuitori și se întindea pe o suprafață de 10 km pătrați, iar datorită negoțului lor cu tămâie, condimente și argint, nabateenii deveniseră un popor glorios. După cum ne spune ghidul nostru în Iordania, Petra nu este singurul oraș al nabateenilor. Epoca lor de aur este secolul I, pe vremea regelui Aretas al IV-lea, când ajunseseră până în nordul Iordaniei, unde mai aveau un oraș. Alte rămășițe arheologice ale nabateenilor s-au găsit în Arabia Saudită. „Porturile Gaza și Aqaba erau pe acea vreme controlate de nabateeni, care au reușit să reziste între greci și romani, egipteni și babilonieni, asirieni, creându-și o dinastie care a strălucit până în anul 106 d.Hr., când au fost cuceriți de către romani. Aceștia au încercat să șteargă urma nabateenilor, mutând capitala din Petra în Pusra, în nordul Iordaniei și au redenumit Petra în Provincia arabă sau Petraarabă. Astfel, Petra începuse să fie uitată de lume, civilizația nabateenilor să dispară. Romanii au extins orașul, au pavat multe străzi, au schimbat templele nabateene în temple romane etc. A urmat perioada bizantină, când s-au făcut biserici, perioada islamică, otomană și ultima care este acum, perioada hașemiților”, ne mai spune George Naber.
Până la sfârșitul anilor 1980, când turismul a început să ia amploare, în locuințele orașului, despre care se spune că apare în Vechiul Testament cu numele de Sela de Adom, se adăposteau beduini, oameni ai deșertului. La 7 iulie 2007, la ora 7:00 pm, minutul 7, s-au votat noile minuni ale lumii. „Petra a primit 80 de milioane de voturi, aceasta însemnând că, dacă noi, în Iordania, suntem șase milioane de votanți, restul au votat turiștii. Astfel, Petra a devenit a noua mare minune a lumii”. Astăzi, orașul antic Petra face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. (Narcisa Elena Balaban, www.ziarulumina.ro)
