Orașul care aspiră la titlul de „epicentru al bunelor maniere”



Mai mulți experți germani în bunele maniere intenționează să meargă în orașul bavarez Grafenau în încercarea de a-i învăța pe locuitori să acționeze conform normelor de bună purtare și, astfel, orașul lor să fie declarat „epicentrul european al etichetei”.
Pe parcursul acestui demers care va dura patru zile, vânzătorii vor fi învățați că este obligatoriu să le zâmbească tuturor celor care le trec pragul magazinului, soților li se va spune că este bine să își surprindă plăcut soțiile oferindu-le flori, iar copiii vor fi învățați că o dovadă de politețe este ca, în mijloacele de transport, să ofere locul vârstnicilor, informează news.com.au.
Însă normele de bună purtare vor viza și aspectul fizic al locuitorilor din Grafenau, astfel că la fiecare vizită la salonul de înfrumusețare, un stilist le va face recomandări cu privire la coafura care li se potrivește, iar un expert în designul vestimentar îi va învăța cum să se îmbrace.
Un alt scop al cursului la care vor participa locuitorii din Grafenau este acela de a-i învăța pe copii respectul, iar pe adulți ce este „comportamentul public adecvat”.
„O bună conduită și politețea sunt soluția multora dintre problemele zilnice. De aceea, timp de patru zile, locuitorii din Grafenau vor fi învățați să se comporte conform etichetei”, a spus Hans-Michael Klein, președintele German Knigge Association, o asociație care se ocupă cu promovarea bunelor maniere.
Orașul bavarez nu a fost ales pentru prima etapă a îndrăznețului proiect pentru că locuitorii lui ar fi deficitari la capitolul bunele maniere, ci pentru că, așa cum a declarat Klein, „orașul trăiește din turism și este întotdeauna loc de mai bine”.
Potrivit sursei citate, programul de implementare a bunelor maniere urmează să fie extins și în alte orașe germane, primarii mai multor localități exprimându-și deja dorința de a se înscrie la cursurile de etichetă.