Peste 4.200 de electori din orașul sucevean Milișăuți sunt așteptați la urne duminică, 29 august. Ei au de răspuns cu „DA” sau „NU”, în cadrul unui referendum privind revenirea localității la statutul de comună. Referendumul este organizat în baza unui hotărâri aprobate pe 29 iulie de către Consiliul Local Milișăuți. Procesul de votare se va desfășura în intervalul orar 08.00-20.00, secțiile de vot fiind organizate la Căminul cultural Milișăuți, sediul primăriei și la căminul cultural Bădeuți. Pe listele electorale permanente figurează 4.214 persoane. Pentru ca referendumul să fie validat, la vot trebuie să participe cel puțin jumătate plus unu dintre electori.
La urne sunt așteptate 4.214 persoane
Dacă numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” este majoritar, atunci înseamnă că oamenii din Milișăuți sunt de acord ca localitatea lor să revină la statutul de comună.
“Pentru organizarea și desfășurarea referendumului a fost înființat Biroul electoral de circumscripție electorală orășenească nr. 12 Milișăuți și un număr de trei Birouri electorale ale secțiilor de votare. Ieri (nr- vineri 27 august) am predat, pe bază de proces verbal, primarului orașului Milișăuți și președintelui Biroului electoral de circumscripție nr. 12 Milișăuți materialele necesare în procesul de votare: 4.600 de buletine de vot, 3.800 de timbre autocolante, ștampilele de control ale birourilor electorale ale secțiilor de votare, ștampilele cu mențiunea „VOTAT”, listele electorale suplimentare și extras de pe lista electorală pentru votarea cu urna specială. În data de 28.08.2010, un reprezentant al Instituției Prefectului – Județul Suceava va controla amenajarea localurilor secțiilor de dotare, potrivit prevederilor legale”, a declarat prefectul Sorin Arcadie Popescu. Recent, și electorii din orașul Cajvana au fost chemați să voteze pentru revenirea localității la rangul de comună. Referendumul a fost, însă, invalidat, din cauza prezenței slabe la urne.





