Am numărat ultimele spasme ale verii, zicându-mi, cu deosebită satisfacție:
– Gata, frățioare, s-a dus, ne-am vindecat de ea! De-acum încolo, avem treabă!
De-acum încolo, întreaga noastră atenție se orientează spre cel mai important eveniment al toamnei: încorporarea noului contingent de murături în plutoane și regimente, unde se vor instrui febril, în vederea viitoarelor mari conflagrații din câmpurile de bătaie digestivă ale poporului nostru.
Mergem în piață și-i alegem cu mâna noastră pentru încorporare pe tinerii recruți, în formații de câte zece, 20 sau 50 de kilograme. Borțoșii gogoșari, fâșnețele gogonele, suplii castraveți, filigranata conopidă, vivacii ardei iuți, musculoasele ciupercuțe și verzele moțate primesc, într-o aliniere perfectă, ordinele de recrutare în cazărmile din borcane și butoaie, unde sarea și oțetul le vor disciplina și maturiza reflexele, spre o multilaterală voluptate gustativă a consumatorului.
Discuțiile acestui început de septembrie se-nvârt în jurul oalelor de zacuscă și al butoaielor pline cu pepeni și conopidă, demonstrând că murătura își merită pe deplin deloc tomnatica sa glorie. La nivel de națiune, avem mai multe sortimente de murături pe cap de locuitor decât au brazilienii la samba, olandezii la lalele și britanicii la cețuri. Nu există gospodină respectabilă în țara noastră, care să nu păstreze la rece, ascunsă în beciurile memoriei, o rețetă personală de pus murături, dobândită pe cale genealogică, dar îmbunătățită prin talent propriu. Poate de aceea, la scară extinsă, murătura simbolizează pentru noi integritate, neatârnare, mândrie națională. Dacă România ar posta la fruntariile sale, precum americanii, o Statuie a Libertății, ea ar ține obligatoriu în mână un borcan cu castraveți murați și-un pahar cu zeamă acră de varză.
Misiunea eroică a murăturilor e să ne stingă aleanul lungilor și friguroaselor nopți de iarnă. În fața focului, vom asculta Deep Purple sau Bach, și ne vom întreba de ce niciun autor român nu a compus „Balada zemii de varză”, „Romanța pepenelui murat” ori „Bluesul castravetelui în oțet”.
