Ora de religie – ora adevărului

Școala este o microsocietate, locul în care se formează personalitatea viitoarei generații. Pentru ca o societate să funcționeze trebuie să aibă repere fundamentale, un sistem de valori capabil să ducă la dezvoltare materială și spirituală. De aceea am putea pleca de la o întrebare: care este valoarea fundamentală a românilor, a societății românești în ansamblul ei? Toate sondajele de opinie și analizele sociologice au relevat faptul că, în proporție de 99,5%, credința în Dumnezeu este valoarea fundamentală a românilor. Este ea o valoare de care societatea trebuie să țină cont? Întrebarea este mai mult retorică, însă ea este motivată de ultimele dezbateri privind statutul și utilitatea orelor de religie în școală. Valoarea în cauză reprezintă cel mai stabil reper al societății, dar și al personalității umane. Și atunci, în mod sincer, care sunt argumentele pentru care această valoare să fie alungată din mica cetate a copiilor, adică din școală? Tendințele seculariste, ideologiile sunt marea amenințare a societății după regimul comunist. Interzicerea orelor de religie sau realizarea acestora în anumite condiții arbitrare constituie o altă formă de dictatură, a ideologiilor scientiste în condiții de libertate. Autoritatea și puterea unor astfel de minorități, reprezentate de noile ideologii și utopii moderne, profită de puterea simbolică a mass-mediei pentru a colporta pseudoadevăruri sau false idei nihiliste. Se dorește o schimbare a percepțiilor sau chiar a credinței reprezentative pentru poporul român. Atacul la credința celor mici sau a celor mari este mai puternic decât oricând, realizat într-o formă mult mai subtilă sau chiar subliminală. Nu se poate înțelege acest demers în condițiile în care în Uniunea Europeană studiul religiei este încurajat, sprijinit și garantat de stat. Oare nu ar trebui ca forțele seculare să intervină și în alte state civilizate pentru a alunga studiul religiei din școli? Sau poate este nevoie de un referendum național pentru a valida această disciplină în cadrul planului național de învățământ? Este adevărat că studiul religiei în școlile publice este o problemă ce ține de cultura și suveranitatea națională a României ca stat membru al Uniunii Europene. Adevărat este și faptul că programele școlare la această disciplină sunt încărcate, dar acest fapt este valabil pentru marea majoritate a disciplinelor. La acestea se mai adaugă un element. Și anume faptul că părinții trebuie apărați de atacuri de acest fel, fie că vorbim de atacuri ale mass-mediei sau chiar legislative. Dezbaterea privind ora de religie este oarecum unilaterală, de la Uniunea Europeană către România, neluând în considerare ce se întâmplă chiar în UE. Credem că studiul religiei este o prioritate educațională, căci așa cum am văzut, credința în Dumnezeu este pe primul loc în toate sondajele la mare distanță. Dar oare ce spun copiii sau profesorii despre studiul religiei în școală după 25 de ani? Institutul de Științele Educației a realizat o cercetare științifică, coordonată de dr. I. Harga în 12 județe pe un eșantion de 1.062 de elevi. Cercetarea relevă faptul că 82% din elevii chestionați sunt de acord cu statutul actual, de obligativitate a orei de religie, 14% sunt în favoarea studierii opționale a religiei, iar 3% o doresc în afara orarului școlar, 1% nu și-au exprimat opinia. Elevii au înțeles mai bine decât adulții necesitatea studierii religiei. Disciplina religie are un rol formativ recunoscut atât de părinți, cât și de profesori. Tot cercetarea Institutului de Științele Educației a arătat că 58% dintre profesori sunt în favoarea statutului de disciplină obligatorie, iar 27,4% o doresc ca disciplină opțională. Datele prezentate sunt ale unui institut de cercetare științifică al Ministerului Educației din România. Dacă aceste date sunt contestate sau neluate în seamă, înseamnă că societatea românească este departe de a fi democratică, ba dimpotrivă, trăim o dictatură în condiții de libertate…
Disciplina religie are un rol formativ, nu doar informativ, are rolul de a forma personalitatea copilului în spiritul valorilor universal umane: bunătatea, toleranța, dragostea, respectul pentru normele unui comportament prosocial, altruism, empatie etc. Oare nu avem nevoie de cetățeni care să aibă internalizate aceste valori? Statul are obligația, prin reprezentanții săi, să sprijine și să creeze cadrul adecvat manifestărilor spirituale și educaționale la standarde europene.
(Prof. Florin Micu, consilier la Direcția Generală-Juridică și de Patrimoniu Cultural Imaterial, Ministerul Culturii)