Civism

Oră de educație ecologică în biroului deputatului Ioan Bălan



Copiii din “Patrula ECO-ȚĂNDĂREII” au făcut oră de educație ecologică în biroului deputatului Ioan Bălan
Copiii din “Patrula ECO-ȚĂNDĂREII” au făcut oră de educație ecologică în biroului deputatului Ioan Bălan

Biroul parlamentar din cartierul Burdujeni al deputatului PD-L de Suceava Ioan Bălan a fost ieri animat de prezența unui grup de copii de la grădinița cu program normal nr. 12 “Țăndărică”.
Copiii care fac parte din “Patrula ECO-ȚĂNDĂREII” au fost însoțiți de educatoarea Mandolica Borza, care a ales biroul parlamentarului democrat-liberal pentru a ține o oră de educație ecologică cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită în fiecare an pe 22 martie.
Micuții au cântat imnul “Patrulei ECO-ȚĂNDĂREII” și au exprimat păreri așa cum s-au priceput vizavi de cartierul în care locuiesc. Ei au vorbit despre necesitatea păstrării curățeniei, despre grija față de spațiile verzi, față de colectarea selectivă a deșeurilor și au încercat să-i sensibilizeze pe cei mari să aibă grijă de “Mama Natură”.
“Am făcut această acțiune cu scopul de a sensibiliza atât locuitorii, cât și pe cei care sunt responsabili de cartierul nostru, de oraș și județ să se implice mai mult în acțiunile de ecologizare. Tot gândindu-mă că fiecare dintre ei sunt locuitorii acestui loc care ne este leagăn, ne este locul unde trăim, dorim, prin această sensibilizare, să fie cât mai multă implicare din partea autorităților locale, pentru ca noi, de mici, să trăim într-un mediu curat. Ca un mesaj, cu cât avem grijă de locul natal, cu atât ne simțim mai sănătoși”, a spus Mandolica Borza.
Copiii din “Patrula ECO-ȚĂNDĂREII” au fost omeniți la final cu suc, prăjituri și ciocolată.



Recomandări