Ora bilanțului (III): Rapid, politica eșecului

La Rapid, nu de ieri, alaltăieri, se manifestă un fenomen straniu, un fel de voluptate a eșecului, rapidiștii simțindu-se mai în largul lor în postura de victime (ale sorții, ale arbitrilor, ale dușmanilor de tot felul dar și ale prietenilor, niciodată însă ale propriei incapacități de a duce la bun sfârșit o treabă pe care oricare alții ar fi terminat-o cu brio) decât de învingători. Rapid pierde chiar și când nu ia bătaie, dovadă parcursul fără înfrângere din Cupa U.E.F.A., la sfârșitul căruia s-a trezit depășită net până și de cei care au pierdut chiar și cu 4-0! De ce nu a reușit Rapid ce și-a propus, adică să câștige campionatul (unde lucrurile sunt deja clare) sau măcar să se afle pe locul 2, cel care asigură prezența în turul III preliminar al Ligii Campionilor? Simplu ca bună ziua: fiindcă deși este aparent cea mai închegată din cele trei echipe de top, Rapid are totodată și cele mai vizibile găuri în efectiv. Iar când nu le are, și le creează, dovadă nenumăratele accidentări ale unor piese de bază, parcă după un grafic bine pus la punct, Măldărășanu, Mazilu, Coman fiind numai trei „grei” fără de care jocul echipei nu că suferă, dar dispare. Asta, în ceea ce privește sănătatea fizică. Referitor la cea psihică, aici am dubii serioase (le știți, am mai scris despre asta) cu privire la numiții Rada, Buga și Zicu. Băgați mâna în foc că nici unul din ei nu se droghează, din moment ce primul nu vede adversarii, cel de-al doilea mingea, iar Zicu poarta? Pe lângă mâhnirea lui Dinamo că l-a pierdut în vară pe Zicu, supărarea Rapidului că l-a luat trebuie că este de dimensiuni cosmice. Dar personajul este în ton cu întreaga istorie a echipei, fiind poate cel mai important element care să victimizeze o dată în plus Rapidul. După mine, victimă a propriei prostii de a-l fi achiziționat pe golan. Să nu credeți însă că Zicu este singurul sau cel mai semnificativ factor de autodistrugere este Zicu. Nici vorbă. El aproape că nu contează în acest sens pe lângă Copos sau Valvis, oamenii care în loc să cumpere marfă de calitate au cheltuit pe ciurucuri și care mai au și grija de a-și trage reciproc țepe. La mijloc, între ăștia doi dar și între ei și echipă, Răzvan Lucescu, cel pe care cei doi, în loc să i se închine, îl vor transforma în principal vinovat. O „victimă colaterală” într-un război cretin.