ORA: Aproape 600 de copii adoptați până în septembrie, peste 1.300 de familii atestate



Aproape 600 de copii au fost adoptați în primele opt luni ale anului, conform sentințelor comunicate Oficiului Român pentru Adopții până la sfârșitul lunii august, și 1.340 de familii au fost atestate în vederea adopției, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, președintele ORA, Bogdan Panait.
Instanțele au transmis Oficiului Român pentru Adopții (ORA) 574 de sentințe privind încredințarea adopției, însă numărul ar putea fi mai mare, pentru că, de obicei, aceste date sunt transmise mai greu, au precizat reprezentanții instituției.
Dintre cei 574 de copii adoptați, 533 provin din sistemul de protecție, iar 41 au fost adopți în familie.
Județele în care s-au adoptat cei mai mulți copii sunt Constanța, Prahova (câte 34), Dâmbovița (31), Ilfov (28), Brașov (26), Bihor (20). Alți 61 de copii au fost adoptați în acest an în Capitală.
Cele mai puține cazuri de adopții au fost în județele Sibiu (două), Tulcea, Maramureș, Harghita, Covasna, Giurgiu (câte trei), Alba, Brăila (câte patru), Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași și Cluj (câte cinci).
Președintele ORA a precizat că anul trecut au fost adoptați 1.158 de copii, cei mai mulți în București (198) și în județele Constanța (60), Timiș (44), Bihor (42), Bacău, Prahova (câte 39), Brașov (34), Dâmbovița (32), Cluj, Hunedoara și Iași (câte 30).
Din numărul total de adopții făcute anul trecut, 1.006 copii proveneau din sistemul de protecție și 152 au fost adopții în familie.
În anul 2010, potrivit datelor centralizate de ORA, au fost adoptați aproape 1.400 de copii, cei mai mulți în Capitală (171) și în județele Constanța, Dâmbovița (câte 54), Timiș (43), Galați (42), Prahova (41), Argeș (33), Bistrița-Năsăud (32) și Brașov (31).