Opt prefecți au anunțat că vor candida la alegerile locale din 10 iunie, astfel că mandatele acestora urmează să înceteze după sărbătorile de Paște, a declarat, ieri, la Ploiești, ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca.
Gabriel Berca a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, la Ploiești, că prefecții din județele Teleorman, Satu Mare, Prahova, Mureș, Vrancea, Bacău, Giurgiu și Sibiu vor candida la alegerile locale din 10 iunie.
Ministrul a spus că a cerut ca în cele opt județe să se facă propuneri de „oameni serioși” care să îndeplinească criteriile necesare pentru preluarea funcțiilor de prefect și care „să fie capabili” să organizeze alegerile programate pentru acest an.
„Am cerut să asigurăm stabilitatea celor opt prefecturi”, a precizat Berca.
Întrebat dacă este posibil ca și alți prefecți să-și anunțe candidatura la alegerile locale în viitorul apropiat, Berca a răspuns că „lista este închisă”.
În 26 martie, ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, le cerea prefecților să anunțe până în 29 martie dacă vor să candideze la alegerile locale.