Opt persoane, reținute în dosarul evaziunii cu medicamente contrafăcute



Opt persoane, printre care administratorii unor firme, au fost reținute în dosarul evaziunii cu medicamente contrafăcute și vor fi prezentate, joi, Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă, informează Mediafax.Cele opt persoane ar fi făcut parte din gruparea destructurată miercuri de oamenii legii, după 64 de percheziții în București și județele Ilfov, Buzău, Iași, Ialomița, Argeș și Olt. În urma perchezițiilor, zece persoane au fost duse la audieri, iar pentru opt dintre acestea s-au emis ordonanțe de reținere.Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că suspecții vizați în acest dosar aduceau din Turcia, Cipru și Grecia flacoane de Sutent, Velcade, Pegasys și Hereceptin – toate medicamente contra cancerului -, care nu conțineau substanța activă decât în cantități foarte mici. Apoi medicamantele erau vândute în țări din UE mai ieftin cu o treime față de prețul pieței, pentru ca marfa să fie astfel mai atractivă pentru clienții străini. În România, prețul de piață al unui asemenea medicament este de până la 5.000 de euro, însă, în străinătate, aceste medicamente sunt mult mai scumpe.



Recomandări

Primarul și secretarul de la Dumbrăveni au în locație, la domicilii, opt, respectiv nouă cetățeni străini

Primarul și secretarul de la Dumbrăveni au în locație, la domicilii, opt, respectiv nouă cetățeni străini
Primarul și secretarul de la Dumbrăveni au în locație, la domicilii, opt, respectiv nouă cetățeni străini