Opt parlamentari PDL au votat pentru simplificarea procedurii de demitere a președintelui



Opt parlamentari PDL au votat, marți, în favoarea proiectului care modifică Legea referendumului și instituie demiterea președintelui, la referendum, prin votul majorității celor prezenți la urne, democrat-liberalii susținând că au făcut acest lucru „din greșeală”.
Cei opt sunt Carmen Axenie, Gheorghe Albu, Constantin Chirilă, Mihai Doru Oprișcan, Lucian Nicolae Bode, Mihaela Ioana Șandru, Toader Stroian și Adrian Rădulescu
De asemenea, Iosif Veniamin Blaga a votat în favoarea proiectului, dar el anunțase că părăsește PDL și intră în PSD.
Deputatul PDL, Adrian Rădulescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ar fi fost o „eroare de vot”. „Din păcate, a fost eroare de vot”, a spus deputatul, care a precizat că nu a mai avut timp să semnaleze acest lucru în timpul ședinței de plen.
La rândul său, deputatul PDL Gheorghe Albu susține că a votat „din greșeală” proiectul de lege, motivând că ar fi semnat inclusiv contestarea la CC a proiectului adoptat marți de Camera Deputaților.
Aceeași explicație a fost formulată și de deputatul democrat-liberal Doru Oprișcan, care a precizat că a fost neatent la momentul votului. „Nu m-a determinat nimic, a fost pur și simplu o greșeală, a greși e omenește, și a recunoaște e un lucru. Deci pur și simplu a fost din neatenție, că vorbeam la telefon. (…) Oricum, am semnat și acea listă de a ataca acea listă de atacare la CC a proiectului”, a susținut deputatul PDL.
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” și 5 abțineri, proiectul care modifică Legea referendumului și instituie demiterea președintelui, la referendum, prin votul majorității celor prezenți la urne.
Proiectul schimbă condiția de validare a referendumului de demitere a președintelui din întrunirea votului majorității alegătorilor înscriși în listele electorale în votul majorității celor prezenți la urne.
Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanții PDL, la momentul dezbaterilor, liderul deputaților democrat-liberali, Mircea Toader, precizând, luni, că USL încearcă să impună un regim diferențiat de demitere a aleșilor, în condițiile în care primarii și președinții de consilii județene pot fi demiși cu jumătate plus unu din cei înscriși în listele electorale.
„Propunerea dumneavoastră nu are decât un singur sens, vreți să declanșați prodecura de suspendare a președintelui (…) Dacă o facem numai și numai de dragul de a ne răzbuna pe cineva, roata istoriei se întoarce”, a spus Toader.
Pe de altă parte, viceliderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a susținut că „în momentul în care președintele României este ales cu jumătate plus unu din cei prezenți la vot, la fel trebuie să și plece”.
„E o vorbă românească, că de ce ți-e teamă nu scapi, probabil că dumeavoastră nu o să scăpați, o să scăpăm noi de Traian Băsescu”, le-a spus Nicolăescu democrat-liberalilor prezenți la dezbateri.
La rândul său, deputatul PSD, Mircea Dușa a susținut că legislația în vigoare prevedere că demiterea aleșilor locali precum primarii și președinții de consilii județene se realizează cu votul majorității celor prezenți la vot.
La ședința plenului Camerei Deputaților a fost prezent și premierul Victor Ponta.