Statistici

Opt morți și zeci de răniți, după accidente din cauza alcoolului

Accidentele rutiere grave petrecute în acest an pe raza județului Suceava pe fondul consumului de alcool s-au soldat cu opt morți și zeci de răniți. Conform unei analize statistice realizate de Compartimentul de Analiză și Prevenire al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, de la începutul lui 2008 pe străzile din județ s-au produs 35 de accidente rutiere grave, care au avut drept cauză consumul de alcool. Pe lângă cei opt morți, accidentele s-au mai soldat cu 33 de persoane rănite grave, și 32 de răniți ușor. 45% dintre aceste evenimente rutiere s-au produs în mediul rural, 29% pe șoselele din oraș, iar 26% pe drumurile naționale care străbat județul. Multe dintre victime au avut doar ghinionul de a se afla în fața unui șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Cel mai recent exemplu în acest sens este cel al unui șofer care se deplasa regulamentar la volanul unei Dacii, pe DN 17, în comuna Șcheia, a fost lovit violent de o mașină care venea de pe sensul opus. Șoferul acesteia era sub influența băuturilor alcoolice și a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă. Impactul i-a fost fatal șoferului care se deplasa regulamentar.
Conform analizei poliției, accidentele care au avut printre cauze consumul de alcool reprezintă aproape 12% din numărul total de accidente grave produse de la începutul anului în județul Suceava.
Poliția demarează, de luni, o amplă campanie de prevenire și combatere a accidentelor rutiere, cauzate de consumul de alcool sau de droguri. Acțiunea va continua până pe 14 decembrie, 100 de polițiști urmând să fie angrenați în controale în trafic și campanii de prevenire.

Recomandări

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști