Opt localități sucevene au rămas luni dimineață fără energie electrică, din cauza vântului puternic. Potrivit unui comunicat al Delgaz Grid, „vântul puternic a cauzat și cauzează în continuare numeroase avarii în rețelele de distribuție din Moldova, în special la liniile electrice aeriene (de înaltă, medie și joasă tensiune) ce asigură alimentarea cu energie în zonele rurale. De duminică, echipele de intervenție ale companiei noastre și ale contractorilor acționează în permanență pentru restabilirea distribuției energiei în zonele afectate de avarii. Electricienii au înlocuit stâlpi de medie tensiune, elemente de izolație și susținere și au reîntregit coductoarele rupte de vântul puternic. Cele mai afectate județe sunt Bacău, Neamț și Suceava. Luni, la ora 10.00, erau nealimentate șase localități în jud. Bacău, trei în Neamț, opt în Suceava și trei în Vaslui”. Reprezentanții Delgaz Grid au mai precizat că „întrucât în unele zone conductoarele sunt rupte și există riscul să ajungă pe suprafața solului, Delgaz Grid atrage atenția asupra pericolului de electrocutare și arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor sau chiar pătrunderea persoanelor în vecinătatea acestora”. De asemenea, apropierea de stâlpii avariați, aflați într-un echilibru precar, poate genera accidente grave la posibila cădere a acestora. Echipe ale Delgaz Grid și ale firmelor contractoare lucrează în continuare pentru remedierea avariilor și reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil. Condițiile meteo au creat dificultăți toată ziua de luni, când a fost în vigoare un cod portocaliu, vântul având până la 100 km/h în județele Botoșani și Iași.