Solicitare

Opt licee sucevene au cerut autorizarea unor noi specializări



Opt unități școlare din județ au depus, în perioada 1-3 noiembrie, la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, cereri de declanșare a evaluării externe în vederea autorizării de noi calificări profesionale.
Majoritatea unităților de învățământ interesate în diversificarea ofertei educaționale sunt colegiile tehnice și grupurile școlare, specializările cel mai des întâlnite fiind cele în domeniul mecanic, dar și în domeniul prelucrării lemnului, industriei textile sau gastronomiei. Un singur liceu teoretic din județ, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a solicitat evaluare externă în vederea autorizării profilului umanist, specializarea filologie.
„Desfășurarea vizitelor experților ARACIP se va realiza în perioada 15-25 noiembrie. Până pe 2 decembrie, ARACIP va înainta către Ministerul Educației și Cercetării propunerile de acordare sau neacordare a autorizației de funcționare provizorie pentru fiecare unitatea școlară în parte. Solicitările la ARACIP se referă la noi specializări, calificări profesionale pentru anul școlar 2011-2012”, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete. Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava a solicitat aprobarea a două specializări, „Tehnician în transporturi” și „Tehnician electromecanic”, Colegiul Tehnic Rădăuți – „Tehnician în transporturi”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni – „Tehnician electromecanic” și „Tehnician în gastronomie”, Grupul Școlar „Nicanor Moroșanu” Pîrteștii de Jos – „Tehnician în prelucrarea lemnului”, Grupul Școlar Dumbrăveni – „Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații”, Grupul Școlar „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni – „Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, Grupul Școlar „Oltea Doamna” Dolhasca – „Tehnician în industria textilă”.