Opt frați, provenind din cinci familii sucevene, au fost luați de stat luna trecută, prin Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, din cauza neglijenței părinților și a sărăciei.
După cum ne-a explicat directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență a propus instanței judecătorești instituirea măsurii de plasament în regim de urgență pentru opt copii de pe raza județului Suceava, proveniți din cinci familii diferite.
Părăsite de mamă
În situație de risc s-au aflat două surori, al căror tată a solicitat instituirea unei măsuri de protecție deoarece mama lor a plecat la București, de la începutul acestui an, din luna februarie, pentru a-și rezolva anumite probleme medicale, și nu s-a mai întors.
După cum a povestit tatăl fetelor, soția lui nu s-a mai interesat de copii, el fiind singurul care, în toată această perioadă, a avut grijă ca fetițele să frecventeze grădinița, respectiv școala, să fie bine îngrijite, să nu simtă lipsa mamei lor.
„La începutul anului școlar, tatăl celor două surori, care mai are încă doi copii mai mari, a apelat la sprijinul instituției noastre solicitând instituirea unei măsuri de protecție pentru o perioadă determinată de timp, deoarece el trebuie să muncească și nu mai poate face față nevoilor copiilor”, ne-a explicat Margareta Isăilă. Ea a completat că pentru două dintre surori au fost identificate rude paterne, dar care nu au posibilitatea de a-i îngriji de toți cei patru frați.
„Cele două fetițe mai mici beneficiază în prezent de serviciile unui centru de plasament, unde vor fi găzduite până când tatăl își va rezolva situația familială și va avea posibilitatea să le ia din nou acasă”, ne-a spus asistentul social care s-a ocupat de caz.
La 12 ani, bolnav, internat într-un centru specializat
Tot în această lună, s-a instituit plasament în regim de urgență și pentru un băiețel în vârstă de 12 ani, care a ajuns în stare gravă la spital, având nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală. Părinții băiatului, din cauza sărăciei și a neglijenței, nu l-au dus la timp la medic și i-au pus viața în pericol.
„Ulterior intervenției chirurgicale, copilul are nevoie de controale medicale periodice, regim alimentar, precum și o igienă și o atenție specială, recomandări care în familia naturală nu ar fi asigurate, motiv pentru care minorul a fost internat într-un centru specializat”, a spus Margareta Isăilă.