Dramatic

Opt frați, cu vârste între o lună și 15 ani, luați cu forța din casa părinților

Casa în care locuiau zece suflete se află într-o zonă izolată, la limita dintre Drăgoiești și Corlata
Casa în care locuiau zece suflete se află într-o zonă izolată, la limita dintre Drăgoiești și Corlata

Caz cu totul ieșit din comun la Drăgoiești, unde opt copii, frați, au fost ridicați din casa părinților cu trupe de „mascați” de la Poliție și Jandarmerie și duși la Centrul de Primire Urgențe Minori de la Suceava. S-a ajuns la o măsură atât de extremă după ce doi dintre copii s-au îmbolnăvit de pneumonie interstițială, iar părinții nu au reușit să îmbunătățească condițiile de trai din familie.
Cel mai mic dintre copii abia a împlinit o lună de zile, iar cel mai mare are 15 ani. Părinții lor, de etnie romă, nu sunt căsătoriți, trăind în concubinaj, iar tatăl a fost închis pentru furturi de material lemnos. Copiii au fost ridicați prin decizie a instanței de judecată, pentru părinți fiind foarte greu să-i mai recupereze de acum încolo.
Autoritățile au căutat soluții în acest grav caz încă din martie 2013
Mariana Cherariu, în vârstă de 32 de ani, și Vasile Solomon, de 34 de ani, trăiesc în concubinaj de mai bine de 15 ani, într-o casă dintr-o zonă izolată, la limita dintre Drăgoiești și satul Corlata, care ține de comuna Berchișești.
Tatăl a făcut naveta de acasă la penitenciar, adunând cinci condamnări.
Cazul este în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASP) Suceava din martie 2013. La acea dată instituția a primit o sesizare de la Spitalul Județean Suceava, unde era internată o fetiță în vârstă de 2 ani a celor doi, diagnosticată cu pneumonie interstițială. A urmat o primă anchetă socială în casa familiei. S-a constatat că cei șapte copii, câți erau la acea vreme, trăiesc în condiții grele, dar pot fi ajutați. Primăria locală a acordat un ajutor de urgență, iar celor doi părinți li s-a solicitat să fie mai atenți la ce le dau de mâncare copiilor, la condițiile de igienă și la expunerea la frig.
S-a întrunit chiar un Consiliu comunitar consultativ, din care au făcut parte reprezentanți ai Primăriei, ai Protecției Copilului, oameni care au încercat să-i convingă pe părinți să-și lase o perioadă copiii la stat, până ce își rezolva problemele financiare. Părinții nu au fost însă de acord să renunțe la nici unul dintre copii.
Îmbolnăvirea unui al doilea copil, picătura care a umplut paharul
Situația a devenit critică în decembrie 2013, când un alt copil al familiei a ajuns la Spitalul „Sf. Maria” din Iași cu pneumonie interstițială. Tot în ultima lună din 2013, reprezentanții Primăriei Drăgoiești au sunat din nou la Protecția Copilului, pentru a sesiza faptul că nu s-au îmbunătățit condițiile de trai pentru copii.
Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al Direcției pentru Protecția Copilului Suceava, a explicat cum s-a ajuns ca cei opt copii să fie luați cu forța din casa părinților:„Având în vedere că doi dintre cei mai mici copilași au pneumonie interstițială, șansele ca și bebelușul de o lună să facă această boală erau foarte mari. Pentru că toate încercările noastre ca această familie să-și păstreze copiii au eșuat, am cerut în instanță, în această lună, o Ordonanță președințială, pentru instituirea plasamentului de urgență pentru cei opt copii. În ședința de pe 30 ianuarie, Tribunalul Suceava a emis Ordonanță președințială de plasament în regim de urgență pentru cei opt frați”, a declarat Nicoleta Daneliuc
În baza deciziei instanței de judecată, ieri dimineață, asistenții sociali s-au deplasat la locuința vizată. Două echipaje de „mascați” de la Poliție și unul de la Jandarmerie i-au însoțit, copiii fiind urcați într-un microbuz și aduși la Suceava, în Centrul de Primire în Regim de Urgență. Cel mai probabil, cei mici vor fi dați în asistență maternală, iar cei mari pot ajunge într-un centru de plasament.
Mama copiilor: „I-au luat, dar nu au spus unde îi duc și ce fac cu ei…”
Ne-am deplasat ieri la fața locului, la puțin timp după ce copiii au fost ridicați. Părinții văd lucrurile cu totul altfel și se consideră victime în acest caz.
Vasile Solomon, tatăl celor opt copii, era revoltat de ce i s-a întâmplat.
„Erau numai mașini cu mascați cu cagule pe față, pe toată ulița asta, m-au trântit pe burtă pe mine și pe nevastă-mea, femeie lehuză, i-au luat pe toți cei opt copii”, s-a plâns bărbatul.
„I-au luat, dar nu au spus unde îi duc și ce fac cu ei… Numai au venit și i-au luat din casă pe toți. Ăla mic era în brațe, îi dădeam sân, l-au luat, l-au tras ca pe un câine”, s-a plâns și mama copiilor.
Doar doi dintre copii mergeau la școală
Bărbatul a precizat că lucrează la tăiat lemne, la Valea Modovei, și aduce în casă bani suficienți pentru familia sa. Casa în care trăiau zece suflete este formată din două încăperi, la momentul în care am ajuns la fața locului ambele fiind încălzite. Cei doi părinți au ținut să ne arate că au în casă alimente și un dulap plin cu hăinuțe pentru copii. Acestea existau într-adevăr, însă, pe de altă parte, condițiile de trai ale familiei erau evident precare. Precare cum de altfel sunt la multe din familiile de romi din județ.
Mai trebuie amintit că doar doi dintre copiii familiei mergeau la școală, unul în clasa I și unul în clasa a III-a. Alții doi, mai mari, tot de școală gimnazială, au renunța deja să mai meargă la cursuri. De asemenea, unul dintre copii este bolnav și de astm.
Cei doi părinți au declarat că nu acceptă nici o altă variantă și vor ca toți copiii să le fie aduși înapoi.

Părinții celor opt copii se consideră victime în acest caz: I-au luat, dar nu au spus unde îi duc și ce fac cu ei...
Părinții celor opt copii se consideră victime în acest caz: I-au luat, dar nu au spus unde îi duc și ce fac cu ei...
Cei zece locuiau înghesuiți în două camere

Copiii au fost aduși la Centrul de Primiri Urgențe Minori de la Suceava
Copiii au fost aduși la Centrul de Primiri Urgențe Minori de la Suceava
Hăinuțele copiilor
Hăinuțele copiilor
Casa în care locuiau zece suflete se află într-o zonă izolată, la limita dintre Drăgoiești și Corlata
Casa în care locuiau zece suflete se află într-o zonă izolată, la limita dintre Drăgoiești și Corlata

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava