Inaugurare

Opt familii s-au mutat în locuințe noi construite de Asociația Habitat pentru Umanitate

Una din cele opt locuințe noi construite de Asociația Habitat pentru Umanitate la Rădăuți
Una din cele opt locuințe noi construite de Asociația Habitat pentru Umanitate la Rădăuți

Asociația Habitat pentru Umanitate a inaugurat, la finele săptămânii trecute, încă opt locuințe pentru familii din municipiul Rădăuți.
La ceremonia care a marcat momentul finalizării locuințelor, invitații au rostit cuvinte de susținere pentru viitorul asociației, felicitându-i pe cei ce au contribuit la construirea caselor și urându-le beneficiarilor să le stăpânească mulți ani de-acum înainte, împreună cu copiii lor.
La festivitate au participat Gheorghe Baciu – președintele Asociației Habitat pentru Umanitate Rădăuți, Gabi Pascal- program manager în cadrul Habitat for Humanity România, Ilie Niță-vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Constantin Galan, viceprimarul municipiului Rădăuți, Dumitru Ciubotariu, avocatul Traian Andronachi, consilier în Consiliul Local Rădăuți, Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură din Rădăuți, Florin Gulei și Ioana Sandu, reprezentanți ai Europharm, Ovidiu Săvinescu, reprezentant BauMax Suceava, dar și arhitecți, voluntari care au fost alături de Asociația Habitat pentru Umanitate Rădăuți în ultimele luni.
Gazda evenimentului a fost Viviana Huțuleac, director executiv al Asociației Habitat pentru Umanitate Rădăuți.
Trebuie precizat că Asociația Habitat pentru Umanitate a construit în ultimii ani aproape o sută de locuințe în municipiul Rădăuți.

Recomandări

LA LANSAREA PROIECTULUI ”CONSTRUIRE LOCUINȚE SOCIALE REGIM P+1E UN ANSAMBLU DE CLĂDIRE (8 APARTAMENTE) – CF 54318 (CORP 3)”, COD SMIS 151280

LA LANSAREA PROIECTULUI ”CONSTRUIRE LOCUINȚE SOCIALE REGIM P+1E UN ANSAMBLU DE CLĂDIRE (8 APARTAMENTE) - CF 54318 (CORP 3)”, COD SMIS 151280
LA LANSAREA PROIECTULUI ”CONSTRUIRE LOCUINȚE SOCIALE REGIM P+1E UN ANSAMBLU DE CLĂDIRE (8 APARTAMENTE) - CF 54318 (CORP 3)”, COD SMIS 151280

Prefectul Mirela Adomnicăi și consilierul de stat Laszlo Borbely s-au alăturat voluntarilor de pe șantierul Habitat pentru Umanitate

AdePlast și asociațiile “Habitat pentru Umanitate” Rădăuți și “Bunul Samaritean” construiesc 15 case pentru familii nevoiașe