Opt copii mici și foarte mici, ridicați de poliție de la mama care nu putea avea grijă de ei



Caz foarte delicat, cu viața a opt copii în joc
Caz foarte delicat, cu viața a opt copii în joc

Polițiștii au acordat sprijin Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava într-un caz extrem de delicat, care a presupus ridicarea forțată a 8 copii de la mama acestora. A fost vorba de punerea în executare a unei Ordonanțe Președințiale a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgență la patru asistenți maternali profesioniști a unui număr de opt copii minori cu vârste cuprinse între 5 luni și 11 ani.
Cei opt copii sunt ai unei femei din Gulia-Dolhasca, care însă stătea cu micuții în satul Corni, oraș Liteni.
Măsura s-a impus întrucât atât fostul cât și actualul partener al femeii sunt închiși pentru comiterea de infracțiuni, iar mama rămăsese cu copiii într-o locuință insalubră, fără acordul proprietarilor, fără a fi racordată la utilități, energie electrică, sau apă curentă.
Cei de la Protecția Copilului constataseră anterior că frații nu aveau cum rămâne în acea casă cu geamuri sparte și pereți crăpați.
Mai mult, mama nu realizează nici un venit iar nici copii mai mari nu mergeau la școală.
Mama nu a acceptat de bunăvoie să lase copii în grija unor asistenți maternali.
Polițiștii și jandarmii au însoțit reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, care au pătruns vineri dimineață în locuință și i-au preluat pe cei 8 copii minori. Funcție de vârste, aceștia au fost repartizați în patru familii.



Recomandări

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite
Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD