DINAMO

Oprița este „câine” până în 2011, dar „a uitat” că ar fi semnat



Oprița este „câine” până în 2011, dar „a uitat” că ar fi semnat
Oprița este „câine” până în 2011, dar „a uitat” că ar fi semnat

FC Dinamo a anunțat oficial, joi, prin intermediul site-ului său, că începând cu 1 iulie 2007 și până la 30 iunie 2011 mijlocașul echipei Steaua Daniel Oprița este jucătorul formației antrenate de Mircea Rednic . „FC Dinamo a înregistrat astăzi, la Liga Profesionistă de Fotbal, transferul lui Daniel Oprița”, se arată pe site-ul www.fcdinamo.ro. Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a afirmat, joi, pe site-ul oficial al clubului că jucătorul echipei rivale Steaua va fi primit foarte bine de suporterii dinamoviști. „Sunt convins că suporterii noștri vor aprecia pozitiv opțiunea lui Daniel Oprița de a juca pentru Dinamo. Cred că Daniel Oprița va avea modele de randament în tricoul lui Dinamo. Mă gândesc la Ionel Dănciulescu, Cătălin Munteanu și Dennis Șerban, jucători care au avut o contribuție importantă la obținerea celor 6 puncte în acest campionat, în fața Stelei”, a spus Nicolae Badea.
Daniel Oprița, născut pe 10 august 1981 în Drăgănești, Olt, a mai evoluat la echipele CSM Reșița și Steaua. El a disputat 90 de meciuri în Liga I, marcând 10 goluri, și 33 de partide în Liga a II-a, înscriind 7 goluri. În cupele europene a disputat 30 jocuri (4 goluri), iar în echipa națională are 6 selecții (1 gol). Și Vasile Turcu a declarat, joi, că mijlocașul stelist Daniel Oprița a semnat pentru gruparea „alb-roșie”, iar transferul a fost înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal.(LPF), însă jucătorul neagă acest lucru. „Acum sărbătorim perfectarea transferului lui Daniel Oprița. Este o mare lovitură pentru că Oprița este un jucător foarte bun, de care Dinamo avea nevoie. Domnul Profesor și l-a dorit foarte mult pe Oprița”, a spus Turcu.
– Oprița se dă după cireș, LPF spune că este jucătorul lui Dinamo
Însă mijlocașul stelist afirmă că nu a semnat cu Dinamo, dar admite că a discutat cu oficiali ai clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. „Nu este adevărat! Am discutat ceva, au fost niște discuții, dar… Aștept să mă fac bine. Nu semnez deocamdată. De ce au spus cei de la Dinamo că am semnat? Poate mă doresc foarte mult. Nu știu, au zis și ei așa. Credeți-mă, eu știu mai bine!”, a spus fotbalistul. Oprița este contrazis de secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, care confirmă faptul că transferul a fost înregistrat la ligă. „Contractul a fost înregistrat, e și semnătura jucătorului, bineînțeles. Dar asta nu înseamnă că e și legitimat. El e în ultimele șase luni de contract și putea să semneze cu orice echipă. Contractul este operabil de la 1 iulie”, a precizat oficialul LPF. La rândul său antrenorul dinamovist Mircea Rednic spune că l-ar dori pe Oprița, dar nu a cerut niciun jucător până în vară: „Nu mă interesează ce declară conducerea. Dacă e adevărat că Oprița a semnat cu Dinamo, asta e foarte bine. E un jucător bun, valoros, pe care eu mi l-am dorit încă de când eram la Craiova. Eu nu am cerut conducerii niciun jucător până în vară. Am făcut într-adevăr o listă foaret mare cu jucători pe care-i doresc din vară, dar acum nu am cerut nimic”, a spus Rednic.
Becali spune că Oprița e terminat ca jucător
Finanțatorul FC Steaua București, Gigi Becali, a declarat, joi, că nu i-a mai prelungit contractul jucătorului Daniel Oprița, care a semnat cu rivala Dinamo, deoarece crede că după accidentarea suferită în decembrie 2006 acesta nu va mai putea juca fotbal. „Știu că a semnat cu Dinamo, foarte bine. Ce dacă se duce la Dinamo? Păi dacă nu i-am prelungit contractul… E singurul căruia nu i-am prelungit contractul, că nu mai aveam nevoie de el. După accidentarea asta n-o să mai fie la fel, o să vedeți că n-o să mai joace fotbal niciodată, asta e părerea mea. Noi nu l-am mai dorit la Steaua, ce să întărească pe Dinamo…”, a spus Becali.



Recomandări

Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European

Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European
Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională
Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională