Mâine

Opriri ale apei potabile în cartierul Zamca

O parte a locuitorilor cartierului sucevean Zamca nu vor beneficia mâine de apă potabilă, între orele 08.30 – 15.00, ca urmare a unor lucrări programate ale ACET.
Astfel, întreruperea furnizării acestui serviciu îi va afecta pe locuitorii din zona străzii Dimitrie Cantemir, de la intersecția cu bulevardul George Enescu și până la intersecțiile cu străzile Narciselor și Nicolae Costin, precum și pe cei din zona bulevardului George Enescu, de la intersecția cu strada Grigore Ureche până la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir.
Oprirea apei reci afectează și punctele termice Zamca 3 și Liceul Alimentar.
Lucrările programate, care au impus oprirea apei, sunt de montare a aparatelor de măsură a debitelor de apă consumate la blocurile DZ1 – scara A, GZ1 – scările B și C, DZ3 – scara A, GZ3 – scările B și C, DZ5 – scara A, GZ5 – scările B și C, GZ7 – scara A, DZ7 – scările B și C.

Recomandări

Luni se deschide licitația locurilor de parcare nominale pentru locatari de pe încă 10 străzi din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor