Avertizare

Opriri ale apei potabile în cartierul Obcini și satul Sf. Ilie



Locuitorii din partea superioară a cartierului sucevean Obcini, precum și cei din satul Sf. Ilie nu vor beneficia vineri de apă potabilă, timp de aproximativ șapte ore, din cauza întreruperii furnizării electrice la stația de pompe care alimentează această zonă.
La scurt timp după ce a fost anunțată de E.ON Moldova că furnizarea energiei electrice va fi întreruptă vineri la Stația de Pompe Sf. Ilie, datorită unor lucrări în instalațiile electrice din zonă, conducerea ACET Suceava a transmis un avertisment, pentru informarea populației care va fi afectată.
Furnizarea apei potabile de la Stația de Pompe Sf. Ilie va fi întreruptă în data de 25 noiembrie, în intervalul orar 09.00 – 16.00. În municipiul Suceava zonele afectate vor fi cele de pe bulevardul Sofia Vicoveanca și bdul Pref. Gavril Tudoraș, străzile Ion Irimescu, Traian Țăranu, Victoriei, Stațiunii, Viitorului, Măgurei și Ostra.
Lipsa apei potabile va afecta și satul Sf. Ilie, dar și punctele termice Obcini 2, Obcini 3 și Obcini 4, care, în intervalul menționat, nu vor putea furniza apă caldă sucevenilor.