Candidatul independent Sorin Oprescu a declarat, duminică, la Antena 3, după anunțarea rezultatelor sondajelor care îl dau câștigător al alegerilor pentru Capitală, că are un mesaj de fair-play pentru contracandidatul său Vasile Blaga, iar președintelui Traian Băsescu îi dorește sănătate.
Întrebat dacă are un mesaj pentru Vasile Blaga, Oprescu a răspuns: „Am un mesaj de fair-play”.
„A fost o campanie așa cum a fost ea. Sunt convins că domnul Blaga și consilierii PDL vor acționa alături de ceilalți consilieri ai Bucureștiului, pentru că nu cred că nu respectă interesul bucureștenilor”, a continuat Oprescu.
Întrebat dacă are un mesaj pentru președintele Traian Băsescu, Oprescu a răspuns că îi dorește acestuia sănătate.