Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că proiectele privind construcția de locuințe derulate în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) vor acoperi 9.500 de unități din necesarul armatei, de 10.000 de locuințe.
„Până acum am semnat cu MDRT construcția de locuințe în 16 județe, pe terenuri care cumulează 430 hectare și care au aparținut armatei. MApN a primit din aceste proiecte un număr de 7.000 de locuințe”, a spus Oprea.
Cel mai nou astfel de proiect presupune construcția a peste 10.000 de locuințe în cartierul Ghencea din București, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Locuințe și Primăria Sectorului 5. Dintre acestea, armata va primi peste 2.500 de unități locative. „Cu aceastea, armata va primi în total 9.500 de locuințe, dintr-un necesar de 10.000”, a afirmat Oprea.
El a spus că proiectul dezvoltat în Cartierul Ghencea va fi cel mai mare cartier construit în ultimii 20 de ani în România.
Din cele peste 10.000 de unități locative, alături de armată, care va primi 25%, pentru Ministerul Administrației și Internelor vor fi alocate 10% din numărul unităților, pentru SRI 5%, pentru SIE, SPP și STS câte 1,5%, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, de asemenea, 1,5%, iar pentru Ministerul Justiției și Parchetul General câte 2%.
Din totalul suprafeței de 101 hectare, locuințele se vor desfășura pe o suprafață de 66,6%, parcurile vor avea o pondere de 15,5%, bazele sportive 8,1% și infrastructura socială 1,4%.
„Astăzi suntem în ziua în care un milion de metri pătrați de teren trec de la MApN către Primăria Sectorului 5 pentru a fi pus la dispoziția unui mare proiect. Ne bazăm, pentru acest proiect, pe parteneriat public-privat”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, prezentă la inaugurarea proiectului, alături de Gabriel Oprea și de primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.
Ea a adăugat că proiectul din Ghencea va fi primul eco-cartier care se va construi în România și va fi bazat pe principiul energiei regenerabile.
„Domnul primar e un primar norocos. Să fii primar în București, iar autoritatea pe care o conduci să dețină un teren de 100 de hectare (înseamnă că, n.r.) ești un primar norocos”, a afirmat Udrea.
Ea a spus că pe terenul respectiv va fi construit un parc sportiv și poate o sală polivalentă.
„Costurile acestui proiect le vom ști când vom avea proiectul în sine, iar lucrările vor fi demarate când vom avea finanțarea. Dacă domnul primar va reuși să aducă finanțare din America este foarte bine. Probabil că vorbim de finalizarea lucrărilor în câțiva ani. Procedura de concurs pentru desemnarea constructorului va fi una publică și în funcție de ce va conține proiectul câștigător vom ști care sunt costurile”, a spus Udrea.
Ea a arătat că se pot construi locuințe ANL din fonduri private, iar sumele să fie recuperate de către investitori prin utilizarea lor către cei care au dreptul prin lege să locuiască în respectivele clădiri, iar după 20-25 de ani de utilizare imobilele să intre în proprietatea statului.
Astfel, și sala polivalentă ar putea fi construită din fonduri private, iar investitorii să recupereze ulterior banii prin administrarea construcției.
„Nu cred că anul acesta vom începe să construim locuințele, pentru că mai întâi terenul va trebui să înceapă să fie echipat cu utilități, trebuie să trecem peste etapa concursului, a aprobării planului de urbanism, deci probabil că locuințele vor fi începute undeva anul viitor”, crede Udrea.
În schimb, primarul Vanghelie este mai optimist și crede că locuințele pot fi inaugurate în doi ani.
„Eu sunt puțin mai încrezător și cred că acest cartier poate fi terminat în maxim doi ani de zile, începând de astăzi, pentru că potrivit calculului specialiștilor, din momentul în care se bagă lopata, într-un an de zile maxim, dacă discutăm de oameni competenți, se poate finaliza”, a spus el.
Vanghelie a explicat că a luat în calcul un an pentru „toate problemele” și încă un an pentru construirea de locuințe.
„Lăsați-le pe celelante (sic) în grija celorlanți (sic)”, a răspuns Vanghelie, întrebat cum va ușura accesul locuitorilor noului cartier, pentru că din vestul Capitalei se circulă oricum greu spre centru.