Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Oprea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, după decizia BPN de a-i retrage sprijinul politic, că nu dorește, pentru moment, să comenteze „motivațiile reale” ale deciziei BPN. Oprea a afirmat că a luat act de declarația liderului PSD, Mircea Geoană, privind retragerea sprijinului politic, dar că, „în acest moment”, nu dorește să facă niciun comentariu „privind motivațiile reale ale acestei decizii”.
El reiterat faptul că, după nominalizarea sa de către Comitetul Executiv Național pentru funcția de ministru al Internelor, a susținut ca prioritățile MAI să fie interesul cetățeanului și al României: siguranța publică, descentralizarea, administrație transparentă și aderarea României la spațiul Schengen în 2011.
„Am propus premierului Emil Boc numirea unor secretari de stat agreați de PSD și recomandați pentru aceste posturi de probitatea lor morală și profesională. La nivelul direcțiilor subordonate ministrului și secretarilor de stat, am numit numai profesioniști din sistem, a căror probitate morală și experiență profesională nu poate fi pusă la îndoială și nu se bazează pe carnetul de partid”, a declarat Oprea.
Conducerea PSD a decis cu o largă majoritate retragerea sprijinului politic ministrului de Interne Gabriel Oprea, urmând să facă o nouă propunere pentru acest post, a anunțat, luni, după ședința BPN, liderul partidului, Mircea Geoană, care a anunțat și propunerea de excludere a lui Oprea din PSD.
El a precizat că, atât timp cât va mai fi ministru al Internelor, va face o politică subordonată intereselor României, “fără a ceda intereselor de grup”.