„Opoziția vrea capul președintelui” dar nu dispune de un program



„Opoziția vrea capul președintelui”, titrează vineri cotidianul elvețian Le Temps într-o analiză realizată de un expert de la Institutul pentru Relații Internaționale și Strategice (IRIS), adăugând însă că aceasta este unită doar de neîncrederea în Guvern, care nu ține însă loc de program.
Cotidianul elvețian evocă scenele de violență de pe străzile din București, adăugând că acestea sunt „surprinzătoare” în România, unde resemnarea socială este regula de bază.
Opoziția și-a fixat ca obiectiv să recupereze fronda socială, motiv pentru care Crin Antonescu, unul dintre liderii Uniunii Social-Liberale (USL), o „coaliție oportunistă de trei partide”, a cerut organizarea de alegeri anticipate, comentează Le Temps. El le-a cerut președintelui Traian Băsescu și premierului Emil Boc să cedeze locul unui Guvern interimar de tehnocrați.
„Traian Băsescu este la fel de nepopular astăzi pe cât de popular era în 2008. Visul s-a spulberat. Cel care este adeseori numit «Berlusconi al Balcanilor», pentru că are aceeași charismă, vulgaritate și machism ca fostul premier italian, acum nu mai este susținut. «Panașul» său nu mai este decât clovnerie, îndrăzneala sa de a exagera”, susține Catherine Durandin, directoarea departamentului de cercetare la Institutul pentru Relații Internaționale și Strategice (IRIS), specializată pe România.
Românii resimt o nedreptate imensă: corupția, nepotismul și un regim fiscal care îi favorizează pe cei bogați au agravat, mai mult decât în alte părți, inegalitățile.
Criza economică și socială a făcut loc resentimentului, explică Durandin. „Furia crește împotriva austerității decise de Guvern în 2010 pentru a se supune FMI: reducerea cu 25 la sută a salariilor funcționarilor, precum și reducerea pensiilor. În plus, familiile resimt povara datoriilor contractate în perioada de creștere economică, între 2000 și 2008”, susține ea.
Catherine Durandin precizează că opoziția nu are un program. „Doar neîncrederea în Guvern îi unește, dar aceasta nu ține loc de program. În plus, demisia nu este deja obținută, nu îi stă în fire președintelui, care ar putea în schimb să deturneze furia românilor și să o canalizeze împotriva Europei. Cu atât mai mult cu cât îi reproșează Bruxelles-ului că nu face nimic pentru a integra România în spațiul Schengen, un subiect sensibil”, conchide ea.