PSD și PNL au depus, marți, o contestație la Curtea Constituțională privind numirea de către Parlament a noilor membri în CNA, a anunțat liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Mircea Dușa.
„Astăzi am depus la Curtea Constituțională o contestație legată de Hotărârea 5 a Parlamentului României prin care au fost făcute numirile la CNA, semnată de 67 de deputați PSD și 42 de deputați PNL”, a precizat Dușa.
El a arătat că deputații opoziției critică încălcarea normelor constituționale prin numirile făcute la CNA, deoarece comisiile parlamentare de specialitate au întocmit doar un proces-verbal și a fost schimbată compoziția politică din această instituție.
„Conform algoritmului, la 1 februarie ar trebui să fie la CNA doi membri PDL, doi membri PSD, unul PNL și un membru de la alte partide. În momentul de față s-a luat un loc de la PSD, modificându-se majoritatea de la CNA, scopul este acela de cenzurare a presei”, a explicat Mircea Dușa.
Senatul și Camera Deputaților au validat, marți, în ședință comună, numirea lui Lorand Turos și a lui Valentin Alexandru Jucan în calitate de membri titulari ai CNA și a lui Mihail Marius Badea în calitate de membru supleant al CNA.
Membrul CNA Lorand Turos, propus de grupurile parlamentare ale UDMR, a fost numit până la data de 19 decembrie 2012 (pentru restul de mandat rămas după ce Attila Szasz a părăsit CNA), iar membrul titular Valentin Alexandru Jucan și membrul supleant Mihail Marius Badea, propuși de grupurile parlamentare ale PDL, au fost numiți pentru un mandat de șase ani, conform Legii audiovizualului. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
PSD a acuzat PDL că își subordonează CNA, în acest moment această instituție, cu rol extrem de important în campania electorală, fiind controlată de actuala putere.
PSD menționa că, în virtutea algoritmului politic, l-a propus pe Grigore Zanc pentru un nou mandat în CNA.
„Acesta a fost încă din 2004 membru al Consiliului și, la expirarea mandatului, în octombrie 2010, PSD s-a pronunțat pentru continuitate, susținându-l în continuare pe domnul Zanc pentru postul de la CNA. Acest algoritm vizează menținerea unui echilibru între putere și opoziție, fiind legitimat de votul popular. Dar, dacă în cazul UDMR regula a fost respectată, în ceea ce privește opoziția, candidatul susținut de PSD a fost respins, în locul său fiind numit candidatul PDL”, arăta PSD.