„Studenți” de vară

Oportunitate pentru liceenii de-a X-a și a XI-a de a petrece o săptămână la Oxford

Elevii pot experimenta viața de student la Oxford
Elevii pot experimenta viața de student la Oxford

„Oxford for Romania Summer School”, o inițiativă a comunității românilor de la Oxford, a deschis perioada de înscriere pentru cea de-a treia ediție a școlii de vară care va avea loc între 25 august și 2 septembrie 2018.
Liceenii de clasa a X-a sau a XI-a din toată țara sunt invitați să aplice până pe 22 aprilie. Aplicația se poate accesa pe pagina oficială a școlii de vară la link-ul: www.oxfordforromania.org/application.
În 2017, doi elevi din județ, de la colegiile naționale „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava, au experimentat pentru o săptămână viața de student la Oxford.
Potrivit organizatorilor, selecția este foarte competitivă, iar principalele criterii de eligibilitate sunt rezultatele școlare, implicarea în comunitate, perseverența și motivația fiecărui candidat. Școala se adresează elevilor care provin din familii cu posibilități financiare modeste care nu și-ar permite o astfel de experiență. Toate costurile vor fi suportate de către organizatori prin intermediul partenerilor din România și Marea Britanie. Anul trecut s-au înscris 430 de liceeni din toată țara, dintre care au fost selectați 24 cu burse integrale.
Scopul principal al școlii de vară „Oxford for Romania” este să expună elevii la un alt sistem educațional, să îi încurajeze să devină mai implicați în comunitățile locale și să își construiască propriul traseu în carieră.
Cursurile școlii de vară sunt ținute de o echipă de profesioniști și universitari din Oxford și Londra care lucrează 100% voluntar pentru a ajuta participanții să aibă parte de o experiență educațională de top.
„Căutăm a treia generație de liceeni pe care îi vom aduce la Oxford între 25 august și 2 septembrie 2018 pentru o școală de vară multidisciplinară transformatoare! Suntem o echipă de profesioniști și universitari din Oxford și Londra care lucrează 100% voluntar pentru a ajuta mai mulți tineri să aibă parte de o experiență educațională de top. Răspândiți vestea, să ajungă în toate colțurile țării!”, au transmis organizatorii.
Programul școlii de vară „Oxford for Romania” va include cursuri multidisciplinare, seminarii, ateliere și tutoriale “1 la 1” inspirate de modelul de predare folosit în mod tradițional la Oxford. În completarea cursurilor de astrofizică, media, matematică, lingvistică, antreprenoriat, programul școlii de vară va conține o selecție de activități recreative și de educație alternativă, menite să-i ajute pe cursanți să experimenteze stilul de viață al unui student la Oxford: vizite la colegii şi muzee, seri de film, activități sportive și o excursie la Londra.
Dincolo de cunoștințele dobândite, obiectivul principal al școlii de vară este acela de a-i ajuta pe cursanți să-și definească perspectivele pentru viitor și să cunoască specialiști cu un parcurs academic și carieră profesională de excepție.
Mai multe informații: www.oxfordforromania.orgsau www.facebook.com/Oxford4Romania.

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Liteni – O nouă activitate SNAC în sprijinul vârstnicilor din comunitate