Aproape 600.000 de apeluri s-au primit în cursul anului trecut la serviciul de preluare a apelurilor de urgență 112 Suceava, operatoarele răspunzând la peste 1600 de telefoane pe zi.
Deși, lunar, se înregistrează zeci de mii de apeluri, foarte puține dintre acestea sunt sesizări reale, restul fiind neîntemeiate.
La aproape cinci ani de la înființare (n.r.-noiembrie 2004), liniile de la 112 Suceava continuă să fie ocupate de indivizi care au transformat serviciul apelurilor de urgență într-unul al glumelor proste, al injuriilor sau alarmelor false.
Astfel, operatoarele de la 112 au ajuns să fie cele mai înjurate femei din Suceava, multe dintre zecile de mii de apeluri false primite lună de lună fiind condimentate cu înjurături.
Au fost cazuri când s-au primit mii de apeluri de pe același număr de telefon, într-un interval de câteva zile, când s-au reclamat violuri, bătăi, incendii, accidente etc., toate false, când s-a sunat la 112 doar pentru că apelantul nu găsea loc de cazare sau rămăsese fără benzină sau când elevi de școală generală au dovedit că știu să înjure mai ceva ca un adult.
Din păcate, sutele de amenzi date de poliție nu au reușit să-i potolească pe „abonații” 112.
Astăzi, în Europa este sărbătorită Ziua Numărului Unic de Urgență -112.





