Operațiunea de salvare a 11 turiști blocați, miercuri noapte, în Cheile Moara Dracului, la Câmpulung Moldovenesc, a scos la iveală o gravă deficiență de comunicare între Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) Suceava, cei care operează sistemul de alarmare 112, și salvamontiștii antrenați să intervină primii în astfel de situații.
Aceștia din urmă acuză faptul, că deși turiștii rămași blocați în munți au sunat la 112, apelul nu a fost direcționat către Dispeceratul Național Salvamont.
Între cele două părți există un protocol de colaborare, prin care STS-ul anunță Salvamontul despre situații similare celei petrecute acum două zile la Câmpulung Moldovenesc. Cu toate astea, susține șeful Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia, despre grupul de turiști aflat în real pericol în masivul Rarău a aflat de la pompierii și jandarmii trimiși în zonă.
Dintre turiștii blocați în munți, șapte erau copii
Miercuri seară, în jurul orei 20:45, la dispeceratul 112 Suceava se primește un apel telefonic prin care se anunța faptul că 11 persoane din județele Iași, Vaslui și Botoșani, dintre care șapte copii, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, au rămas blocați pe traseul montan Valea Caselor –Moara Dracilor.
Grupul făcea parte dintr-o tabără organizată în zona Valea Caselor și a făcut în cursul zilei de miercuri o excursie pe masivul Rarău.
La întoarcere, membrii grupului au încercat să abordeze traseul prin Cheile Moara Dracului, fără să țină cont că a plouat torențial și apele de pe versanți afectează traseul respectiv.
Nivelul apei în chei a crescut brusc cu circa 40 de centimetri, stânca a devenit extrem de alunecoasă și grupul a rămas blocat pur și simplu, fără posibilitatea de a înainta sau de a se deplasa înapoi.
„Nu e prima oară când se întâmplă”
Echipaje ale Salvamontului, Jandarmeriei și ISU Suceava au intervenit și aproape de miezul nopții, după patru ore, au reușit să salveze fiecare turist și să-l aducă în siguranță la baza traseului.
„A fost o operațiune clasică de salvare, care a necesitat întinderea de coardă și preluarea câte unui membru al grupului. Noi am asigurat partea de sus a traseului pe coardă, fiecare a fost apoi preluat de oamenii ISU și jandarmii au sprijinit la nevoie și au asigurat zona. Din punctul nostru de vedere, forțele de intervenție s-au completat și sprijinit perfect, am lucrat excelent împreună”, a declarat, ieri, șeful Serviciului Public Salvamont Suceava, precizând că singura problemă a fost sistemul de alarmare de la 112.
„Din nou nu a fost sesizat Dispeceratul Salvamont, cum cere protocolul. Noi am intervenit numai pentru că ne-au anunțat cei de la ISU și jandarmii și nu puteam lăsa oameni în pericol pe munte. Fiecare dintre forțe era necesară în operațiune, s-a dovedit că nu există între noi o concurență absurdă, ci o foarte eficientă cooperare. Aceste deficiențe grave de alarmare nu le înțelegem și nu știm cui folosesc. Nu e prima oară când se întâmplă și sperăm să nu se ajungă la vreo situație dramatică înainte să priceapă cineva la 112 că forțele de intervenție trebuie să se ocupe de treaba lor, nu să joace telefonul fără fir unele cu altele în situații în care fiecare minut contează”, a precizat Voicu Raia.
Dispeceratul Național Salvamont confirmă că nu a fost anunțat
Contactat telefonic, șeful STS Suceava, colonelul Mihai Dascălu, ne-a
spus că el nu are ce declara vizavi de această situație, precizând că un punct de vedere al instituției putem obține de la București, de la Biroul de Presă al Serviciului Național 112.
Colonelul Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Național 112, ne-a spus la rândul său că trebuie să-i trimitem o cerere scrisă, prin e-mail, pentru a putea primi un răspuns oficial, lucru pe care l-am făcut în cursul după-amiezii de ieri, urmând ca atunci când vom primi răspunsul să-l publicăm.
Am contactat ieri și Dispeceratul Național Salvamont, iar reprezentanții acestuia ne-au confirmat că nu i-a anunțat nimeni despre grupul de turiști blocați în munți, deși, potrivit protocolului de colaborare, operatoarele 112 Suceava ar fi trebuit să o facă.
Și șeful Salvamont Vatra Dornei îi acuză pe cei de la 112 Suceava
Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc, a acuzat și el lipsa de colaborare a reprezentanților STS Suceava, care, din motive numai de ei știute, nu îi anunță pe salvamontiști atunci când turiști aflați în situații de risc, în zona de munte, sună la 112.
Anul trecut, spre exemplu, doi turiști, tată și fiică, în vârstă de 54, respectiv 25 de ani, au fost recuperați din munții Călimani după ce s-au rătăcit.
Acțiunea a durat mai bine de patru ore, iar pentru salvarea celor doi s-au folosit sisteme GPS.
Cei doi intenționau să parcurgă traseul dinspre exploatarea Călimani, vârful Rețitiș, vârful Călimani Izvor, vârful Călimanul Cerbului, numai că pe drum i-a prins noaptea și nu au mai reușit să ajungă unde și-au propus.
În disperare de cauză, turiștii au sunat la 112, iar apelul a fost direcționat spre Harghita, de unde s-a făcut legătura cu Serviciul Salvamont Vatra Dornei.
„Nu la fel s-ar fi întâmplat și dacă apelul ar fi fost preluat de 112 Suceava, care nu alertează Salvamontul în cazul unui accident montan, așa cum s-a întâmplat în trecut. Nu înțelegem de ce această sincopă atât timp cât în județele Neamț, Harghita, Bistrița sistemul funcționează normal”, preciza la acea vreme șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.
Cum se poate apela Salvamontul
Apelarea Dispeceratului Național Salvamont se face de pe orice telefon mobil tastând 0-salvamont sau 0725826668. Se pot cere totodată informații despre starea turistică a traseelor montane sau evoluția vremii din zona montană pe care turiștii doresc să o viziteze.
Averstiment salvamontiști
Având în vedere incidentul de miercuri seară, salvatorii montani au precizat din nou că turiștii trebuie să evite Cheile Moara Dracului în perioadele ploioase și că este indicat să se informeze asupra condițiilor de pe trasee chiar înainte de a porni la drum pe munte.
Avertismentul vine și în perspectiva sosirii a sute de pelerini la Mănăstirea Rarău, la icoana făcătoare de minuni, pe 15 august, de sărbătoarea Sfintei Maria. Pentru că mulți pelerini sunt imprudenți sau comit excese, jandarmii montani și salvamontiștii au anunțat că vor suplimenta patrulele pe munte.
Pentru sosirea pelerinilor accesul auto spre masivul Rarău este posibil în prezent numai prin Chiril, iar accesul pietonal este permis pe toate traseele cunoscute, cu excepția celui marcat cu triunghi albastru, prin Valea Seacă, închis definitiv din cauza obstacolelor și gradului de pericol.
Turiștilor care în această perioadă se vor afla totuși pe traseul marcat cu cruce roșie care trece prin Cheile Moara Dracului li se recomandă insistent ca, dacă sunt surprinși de vreme ploioasă, să se oprească și să contacteze telefonic salvamontiștii, pentru a putea fi ghidați în siguranță pe trasee ocolitoare.