Termen

Operațiunea de livrare către primării a ajutoarelor alimentare de la UE se va încheia până pe 5 august



Operațiunea de livrare către primării a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană, destinate persoanelor defavorizate, se va încheia până-n data de 5 august, a anunțat Prefectura Suceava. Conform sursei citate, miercuri, 20 iulie, s-a finalizat tranșa a III-a de furnizare a ajutoarelor. A fost vorba despre 89.412 cutii cu alimente, care au ajuns în 45 de unități administrativ-teritoriale. Prefectura a mai comunicat că de luni, 25 iulie, se va împărți în teritoriu tranșa a IV-a, care va însuma 64.744 de pachete. Acestea vor fi transportate în ultimele 31 de unități administrativ-teritoriale.
”La ridicare, titularul drepturilor trebuie să se prezinte cu cartea de identitate sau buletinul în original. În situația în care titularul este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-și ridica drepturile, persoana împuternicită în acest scop se va prezenta cu actul de identitate propriu, precum și cu cel aparținând titularului, ambele în original”, se menționează în comunicatul Prefecturii. În total, în județul Suceava sunt distribuite 315.706 cutii cu alimente, pentru 157.853 de beneficiari.



Recomandări

Droguri vândute cu 150-200 de lei gramul în Suceava. 16 arestați din două grupări, una fiind cea care a alimentat-o și pe judecătoarea Chirilă

Un judecător și un avocat, cercetați pentru neglijență în serviciu, într-un dosar privind paternitatea a doi copii