Operațiile estetice de reconstrucție a pectoralilor, tot mai dese în rândul bărbaților



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Numărul operațiilor de reconstrucție a pectoralilor bărbaților a înregistrat cea mai mare rată de creștere în chirurgia plastică, pentru al doilea an consecutiv pe plan mondial, informează bbc.co.uk.
Intervențiile chirurgicale de reducere a sânilor la bărbați s-au dovedit extrem de populare în rândul britanicilor, numărul acestor operații crescând de la 323 în 2008 la 581 în 2009, adică cu 80%, au declarat reprezentanții British Association of Aesthetic Plastic Surgeons.
Unul dintre motivele acestei creșteri spectaculoase este, în opinia experților britanici, presiunea psihologică exercitată de revistele pentru bărbați.
Operațiile estetice par să sfideze recesiunea mondială, înregistrându-se o creștere globală la toate tipurile de intervenții.
Aproximativ 90% din totalul operațiilor estetice realizate de chirurgii din cadrul British Association of Aesthetic Plastic Surgeons (BAAPS) în 2009 au fost efectuate pe femei, iar intervenția de mărire a sânilor s-a dovedit operația cea mai populară.
Însă cea mai dramatică rată de creștere din lume s-a înregistrat în rândul operațiilor efectuate pe bărbați, înregistrându-se o creștere cu peste o cincime față de 2008.
Principalele două tipuri de operații estetice realizate pe bărbați au fost rinoplastia, efectuată la nivelul nasului, și blefaroplastia, efectuată la nivelul pielii din jurul ochilor.
Chirurgul estetician Rajiv Grover a declarat că, deși intervenția de corectare a ginecomastiei – dezvoltarea în exces a sânilor la bărbați – nu este o procedură nouă, aceasta a fost stimulată de acoperirea mediatică de care s-a bucurat în ultimii ani.
„Mulți bărbați resimt presiunea venită din partea revistelor pentru bărbați, care în urmă cu cinci-șase ani nu publicau astfel de lucruri. În plus, ei au realizat că acum au posibilitatea să își corecteze această problemă”, a adăugat același chirurg.
În opinia sa, în multe cazuri, această intervenție poate fi evitată prin adoptarea unor schimbări simple în stilul de viață.
„Doar câteva cazuri sunt cauzate de obezitate, iar noi le spunem adeseori bărbaților să își schimbe stilul de viață înainte de a apela la bisturiu”.
Peste 36.000 de operații estetice au fost practicate de membrii BAAPS, în 2009, marcând o creștere cu 6,7% față de anul precedent. Numărul total al intervențiilor chirurgicale practicate.