Operă, la Ciocănești

Ciocănești își spune „comună-muzeu”. Pe bună dreptate. Așezarea bucovineană de pe malurile Bistriței Aurii e-un adevărat muzeu în aer liber: fațadele caselor sînt decorate spectaculos, divers și totuși, unitar, tradițiile locului se află la mare cinste, intelectualitatea comunei nu pregetă să se implice în inițiative culturale de reală (și chiar neașteptată) ținută, iar însemnele tricolore purtate cu firească dezinvoltură și de primarul Tomoioagă peste mult-scrobitul costum național le întîlnești pretutindeni, etalate fără ostentație, de la steagurile arborate la porți și pînă la miniaturile de pe ouăle încondeiate. Stăruie, în această comună muzeu un sincer cult al valorilor strămoșești și al amintirii eroilor foarte depărtat de scorțoșenia superficială și lozincardă a manifestărilor oficiale de totdeauna și pretutindeni. Nu știu cine este responsabil cu ideile la Ciocănești, oricum, inventarea unui Festival al păstrăvului a fost gînd isteț, datorită căruia sărbătoarea comunei a trecut cu mult dincolo de ritualul-stas (discursuri, plus bere, mititei și muzică populară). Programul celei de a III-a ediții a inclus parade ale portului popular (spectaculos în zonă), o coborîre cu plutele pe Bistrița Aurie, slujbe de pomenire a strămoșilor, o expoziție de utilaje agricole specifice zonei montane, un concurs de pescuit la păstrăv (se putea altfel?), competiții gastronomice pe tema „păstrăv”, dar și avînd ca obiect „cea mai frumoasă gospodărie”, „cea mai frumoasă grădină”, „cel mai frumos costum popular”. Să adăugăm expoziția de icoane și ouă încondeiate, spectacolele de divertisment onorate de participări-eveniment (Sofia Vicoveanca, fanfara de la Zece Prăjini etc etc. etc.), o retragere cu torțe „pe drumul tătarilor, la lumina făcliilor” și, pour la bonne bouche, foc de artificii deasupra Bistriței. N-am avut cînd și cum să particip la întreg programul (4 zile!), iar păstrăvi n-am zărit decît afumați, la hîrzob (pescarii-muscari, înzestrați cu scule sofisticate și cizma pînă-n gît, au eliberat peștii înapoi în unde – metoda Rex Hunt! – evident, după cîntărirea și măsurarea meticuloasă de către arbitri!…) Am izbutit, însă, să nu lipsesc de la două premiere absolute (cel puțin pentru mine): o seară de operă și lansări de cărți la ceas de seară… pe stadionul comunal! A aduce într-un sat de munte soliști ai Operei Române din Cluj (Silvana și Dimitrie Saleno) și a constata că asistența îmbrăcată cu bundițe tivite cu jder preia și intonează refrenele canțonetelor – iată, desigur, cutezanță a organizatorilor, conjugată cu generoasă receptare a unui public dispus să repudieze, barem pentru o seară, lăbărțarea insidioasă a manelelor. Evident, nu s-a cîntat Oedip; un repertoriu accesibil și vocea unui tenor remarcabil au făcut posibilă această adevărată năstrușnicie: operă cîntată sub clar de lună, pe stadion, în acompaniamentul discret al clipocitului Bistriței. (Experimentul a reușit; depune mărturie faptul că, la „cererea generală”, concertul avea să fie repetat a două zi). Mi-aș îngădui o sugestie… repertorială: dacă tot ne aflăm la un Festival al păstrăvului și opera pare-se că a primit cetățenie de Ciocănești, nu-i așa că ar da bine, în programul ediției a IV-a, și „Păstrăvul” lui Schubert? Tot pe stadion și tot sub luna filtrată de coroanele brazilor, au fost lansate opuri ale unor autori bucovineni. Asupra cărora vom reveni, fiind vorba de apariții editoriale consistente și merituoase. Se impune de la sine o frază concluzivă: și aici, departe, omul sfințește locul, în colțul izolat de lume numit Ciocănești, pulsează suflet românesc, deschidere către cultura autentică și capacitate organizatorică de invidiat. Și de admirat.