Opel sărbătorește 50 de ani de debutul primelor sedanuri compacte



Opel sărbătorește 50 de ani de debutul primelor sedanuri compacte
Opel sărbătorește 50 de ani de debutul primelor sedanuri compacte

Opel lansa acum o jumătate de secol un vehicul emblematic pentru anii 60-70. Mai precis, în 1962 se lansează Kadett A. Modelul pune bazele segmentului compact modern în Germania. Aduce, de asemenea, mobilitatea accesibilă pentru o clasă de mijloc, aflată în creștere.
Kadett este disponibil în trei variante: sedanul cu două uși, care marchează începutul poveștii de succes a Opel în domeniul sedanurilor compacte cu portbagaj separat.
Cincizeci de ani mai târziu, noul sedan Astra și-a sărbătorit premiera mondială la Salonul Auto de la Moscova.
Momentul este de asemenea o piatră de hotar, marcând o tradiție de jumătate de secol de sedanuri Opel prezente în segmentul compact. Este, totodată, o celebrare într-o aniversare și mai mare: Opel sărbătorește în acest an 150 de ani de la înființarea companiei.
Există foarte puțini producători auto cu o astfel de tradiție îndelungată.
Primul model Opel compact a apărut în urmă cu 76 ani, la sosirea Kadett, în 1936. Până în prezent, Opel a vândut zece generații de vehicule compacte, echivalentul a 22 milioane de automobile.
De la Kadett A (1962) și Kadett B (1973), pentru care compania a fost cunoscută prin sloganul său publicitar avangardist „Opel Kadett. Das Auto”, până la actuala gamă Astra, Opel a avut întotdeauna o variantă sedan în segmentul compact. Singura excepție este linia Kadett D (1979 – 1984), care a fost primul automobil cu tracțiune față la Opel, dar care a fost lansat fără o variantă sedan.
Cu toate acestea, decalajul a fost completat în 1985, la sosirea noii generații a modelului. De atunci, Opel a menținut acest tip de caroserie ca varianta cu patru uși a portofoliului său.
Evoluția sedanurilor compacte Opel
Kadett A (1962 – 1965): Două uși
Kadett B (1965 – 1973): Două și patru uși
Kadett C (1973 – 1979): Două și patru uși
Kadett E (1984 – 1991): Revenirea sedanului cu patru uși în 1985
Astra F (1991 – 1997): Patru uși de la începutul anului 1992
Astra G (1998 – 2004): Patru uși din toamna lui 1998
Astra H (din 2004): Patru uși din toamna anului 2007
Astra J (din 2009): Patru uși completează noua gamă Astra din toamna lui 2012