Opel aduce pe piața europeană cel mai rapid van diesel cu șapte locuri. Prin introducerea tehnologiei secvențiale diesel cu două turbocompresoare Zafira Tourer, poate emite pretenția de a fi un MPV cu veleități sportive. Motorul 2.0 CDTI BiTurbo de 195 cp, cu un cuplu de 400 Nm, îi asigură noii variante diesel de top o viteză maximă de 218 km/h, și cu un consum de carburant în regim mixt de doar 5,6 l/100 km.
Noul Zafira Tourer cu motor BiTurbo diesel de înaltă performanță poate fi deja comandat.
Prețurile pornesc de la 28.655 euro cu TVA în România și se estimează că livrările vor începe din aprilie 2013.
Modelul impresionează nu numai prin puterea dezvoltată, ci și prin eficiența sa, făcând dovada unei îmbinări perfecte între performanță înaltă și consum redus de carburant.
Sofisticata tehnologie secvențială BiTurbo din dotarea Zafira Tourer asigură o putere ridicată, un răspuns instantaneu la accelerare și o forță de tracțiune adecvată la o gamă largă de valori ale turației.
Accelerația de la 0 la 100 km/h se realizează în doar 8,9 secunde, iar elasticitatea este remarcabilă, accelerarea de la 80 km/h la 120 km/h fiind posibilă în doar 8,5 secunde în treapta a cincea de viteză.
Noul motor BiTurbo de 2 litri extinde oferta generoasă de sisteme de propulsie pentru modelul Zafira Tourer. Aceasta include în prezent patru motoare diesel și patru motoare pe benzină, precum și, pentru anumite piețe, variante Turbo GPL și GNC.
Multiplele opțiuni asigură satisfacerea unei game largi de nevoi și preferințe ale clienților.