Opel lansează noul Astra ecoFLEX, de la 19.390 de euro



Opel Astra ecoFLEX
Opel Astra ecoFLEX

Opel aruncă în luptă încă un derivat cu tentă ecologică prin care germanii sprijină mobilitatea eficientă și respectul față de mediu. Ultima generație Astra dispune la mai bine de patru luni de la apariția sa de o versiune ecoFLEX, ce se remarcă prin excelente peformanțe de consum și ecologice. Creditată cu doar 4,1 litri la 100 km și emisii de 109 g/km, noul Astra ecoFLEX se anunță un competitor destoinic pentru Ford Focus Econetic și Volkswagen Golf BlueMotion.
Design
Nimic special la exterior, cu excepția unor detalii ce fac diferența mai mult la nivel aerodinamic decât estetic. Linia generală își păstrează stilul dinamic, deși vizual varianta ecoFLEX lasă pe alocuri impresia unei versiuni de intrare cu dotări minime. Opel introduce o mică inovație dispusă în dreptul grilei motor, ce ajută la optimizarea aerodinamică. La viteze mici de deplasare, un obturator activ permite aerului să pătrundă spre motor și se închide automat la viteze ridicate, pentru a înlesni curenților de aer să curgă spre umerii spate. Sub mașină s-au efectuat modificări subtile tot pentru ca fluxul de aer să aibă un parcurs mai ușor.
Motorizare
Unitatea din dotarea versiunii Astra ecoFLEX este o motorizare turbodiesel cu o cilindree de 1.3 litri care generează 95 de cai putere. Motorizarea dispune de un bloc cu patru cilindri și furnizează un cuplu maxim 190 Nm pe o plajă largă de turații, 1.750 – 3.250 rpm. Opel își echipează modelul ecologic cu sistem common-rail și injecție multiplă cu o presiune de lucru de 1.600 bar, ce asigură o pulverizare fină a combustibilului. Turbina cu geometrie variabilă asigură o funcționare liniară a motorului, oferind vivacitatea necesară în momentele de accelerație. Transmisia este manuală, cu 5 viteze, ale cărei trepte au fost modificate pentru a obține eficiență maximă în consum. Pentru a-i reduce emisiile, motorul este echipat standard cu filtru de particule (DPF) și sistem de recirculare a gazelor arse (EGR), căruia i s-au adus o serie de îmbunătățiri.
Performanțe
Avem în față cel mai eficient automobil de clasă compactă conceput vreodată de Opel. Modificările de ordin aerodinamic, optimizările pe parte tehnică și adoptarea unor componente specifice mașinilor ecologice au condus spre rezultatele dorite. Consumul mediu de 4,1 litri/100 km nu este cel mai bun din segment, Volkswagen Golf BlueMotion fiind capabil să ofere un consum mai mic, de 3,8 litri/100 km. Afirmația rămâne valabilă și în cazul ratei emisiilor, Astra ecoFLEX reușind să coboare până la un volum de 109 g/km, comparativ cu Golf BlueMotion, care emite 99 g/km.
Cât privește performanțele dinamice, acestea sunt departe de a oferi satisfacție celui de la volan. Demarajul la 0 la 100 km/h este efectuat în 14,5 secunde, viteza de vârf fiind de 175 km/h.
Preț
Economicul Astra poate fi achiziționat pe piața germană la un prețde 19.390 de euro. Este considerabil mai ieftin decât omologul Golf, al cărui prețde listă este de 21.650 de euro.
Astra ecoFLEX face parte dintr-o gamă de trei modele diesel, prietenoase cu mediul, ce utilizează sisteme și dotări convenționale pentru a reduce consumul și emisiile. Investițiile alocate de Opel pentru dezvoltarea de platforme ecologice se ridică la aproape un miliard de euro. Aici sunt incluse și unități ce funcționează pe gaz natural (CNG) sau pe gaz petrolier lichefiat (LPG).


Opel Astra ecoFLEX
Opel Astra ecoFLEX
Opel Astra ecoFLEX
Opel Astra ecoFLEX