Opel Insignia, câștigător al premiului „Car of the Year 2009” va debuta oficial și pe piața suceaveană.
Modelul de clasă medie se va bucura de o lansare ce se va prelungi pe o perioadă de trei zile. Astfel în perioada 13-15 februarie, sucevenii sunt invitați să ia parte la prezentarea noului vârf de gamă Opel ce va avea loc la Shopping City Suceava.
Manifestarea include și sesiuni de drive-test pe durata a două zile, mai precis 14-15.02.2009, cu o versiune de top acestui model.
Mașina de drive-test dispune de un motor turbodiesel de 2,0 litri ce dezvoltă 160 de cai putere și o cutie manuală cu 6 trepte. Insignia înlocuiește modelul Vectra și are un preț de pornire de 19.150 de euro cu TVA inclus.
Noul model va fi lansat oficial la Suceava pe 13 februarie.






